Termenii și Condițiile de Călătorie Animawings
Termenii și Condițiile de Călătorie Animawings
"AACR" reprezintă Autoritatea Aeronautică Civilă Română, cu sediul în Șoseaua București-Ploiești numerele 38-40, sector 1, București, cod poștal 013695.
„Animawings - Anima Wings Aviation S.A.” reprezintă compania/ operatorul de transport aerian titulară a unei licențe de funcționare valabilă cu sediul social în Bulevardul Aeroportului nr. 13, etaj 1, cod poștal 075150, Otopeni, Ilfov, România.
„Operator de transport aerian” reprezintă compania „Anima Wings Aviation S.A.”, denumită în continuare „Animawings” şi compania aeriană, alta decât Animawings, care a emis biletul de călătorie, precum şi celelalte companii aeriene care transportă pasagerul şi/sau bagajele sale şi /sau care se angajează să furnizeze orice alt serviciu în legătură cu acest tip de transport.
“Agent autorizat” reprezintă persoana fizică sau juridică, autorizată de lege și/sau care are un acord cu operatorul de transport aerian (de exemplu, platformele agregatoare online sau agentiile de turism), să îl reprezinte în vânzarea serviciilor de transport aerian.
„Articole interzise” reprezintă orice categorie de arme, explozivi sau alte dispozitive, articole sau substanțe periculoase, precum și orice alte obiecte interzise de către Compania Aeriană.
"AWG” reprezintă codul de identificare al Companiei Aeriene Animawings atribuit de ICAO.
"A2" reprezintă codul de identificare al companiei aeriene Animawings atribuit de IATA.
„ACMI” reprezintă acordul dintre două companii aeriene, prin care una dintre acestea furnizează aeronava, echipajul, mentenanța și asigurările necesare, în schimbul unui număr convenit de ore de operare, iar partea care închiriază aeronava este responsabilă pentru combustibil și toate celelalte cheltuieli.
“Adult” reprezintă persoana cu vârstă de peste 12 ani (împliniți) la data călătoriei, care deține un loc în avion.
“Bagaj” reprezintă bunul/bunurile și/sau obiectul/obiectele personale ale pasagerului care îl însoțește/însoțesc pe durata călătoriei. Acesta/acestea poate/pot fi transportate în cala aeronavei, definite ca bagaj de cală, fie în cabina aeronavei, definite ca bagaje de cabină/mână.
“Bagaj înregistrat” reprezintă bagajul/bagajele pe care transportatorul îl/le are în custodie exclusivă și pentru care transportatorul a emis un Tichet de bagaje.
„Bagaj neînregistrat” reprezintă orice bagaj de mână, altul decât bagajul înregistrat, care rămane în posesia pasagerului pe perioada călătoriei.
“Bagaj mic de mână” reprezintă orice bagaj, altul decât bagajul mare de cabină sau bagajul de cală, care rămâne în custodia pasagerului și care este permis în cabina aeronavei pe toată durata călătoriei, urmând a fi depozitat sub scaunul din față.
“Bagaj mare de mână” reprezintă orice bagaj, altul decât bagajul mic de mână sau bagajul de cală, care rămâne în custodia pasagerului și care este permis în cabina aeronavei pe toată durata călătoriei, urmând a fi depozitat în compartimentul de deasupra scaunelor.
“Bagaj de cală” reprezintă bagajul înregistrat, pe care transportatorul aerian s-a angajat să îl preia în custodie la aeroport, care va fi transportat în cala aeronavei, alocându-i-se o etichetă de identificare, denumită și Tag.
“Bilet de călătorie” sau „Biletul electronic” reprezintă itinerariul înscris de Animawings sau în numele Animawings, de către agenții autorizați, în care se specifică numele pasagerului, ruta pe care urmează să călătorească, data și ora plecării, precum și alte informații relevante efectuării călătoriei.
“Bebeluș” sau “Infant” reprezintă persoana cu vârstă cuprinsă între 0 și 24 (douăzeci și patru) de luni neîmplinite la data călătoriei, care nu deține un loc în avion, călătorind în brațele adultului însoțitor. Un adult poate însoți un singur bebeluș. Încadrarea în vârstă, max. 24 de luni, trebuie să existe atât în momentul zborului de plecare, cât și în momentul zborului de retur. Dacă se depășesc cei 2 ani, atunci pe zborul de retur trebuie achiziționat un bilet de călătorie pentru copil. Are dreptul la un bagaj de cală gratuit.
“Copil” reprezintă persoana cu vârstă cuprinsă între 2 ani (împliniți) și 12 ani (neîmpliniți) la data călătoriei, care deține un loc în avion și este însoțit de un adult.
“Call Center” reprezintă centrul de rezervări și suport informații, care este disponibil la numerele de telefon indicate pe site-ul Companiei, respectiv https://animawings.com/ro/contact: 021.210.16.87 (număr cu tarif normal), program de lucru: Luni-Vineri, interval 09:00 – 21:00.
“Cartea de îmbarcare” reprezintă documentul unic de călătorie prevăzut cu un cod de bare, eliberat de sistemul de check-in (DCS/ Departure Control System), în urma efectuării procedurii de check-in, online sau la aeroport, în baza căruia este permisă identificarea și îmbarcarea pasagerului.
“Clasa tarifară” reprezintă clasa aferentă tarifului biletului, definită la momentul căutării datelor de călătorie, fie în sistemul de rezervare propriu al companiei Animawings, fie în site-urile agregatoare prin care este permisă sau facilitata vânzarea serviciilor Animawings.
“Charter” reprezintă înțelegerea contractuală dintreoperatorul de transport aerian și orice entitate (agenție/persoană juridică/persoana fizică) prin care aceasta din urmă subcontractează serviciile puse la dispoziție de către operatorul aerian.
“Check-in” reprezintă procedura de verificare, de procesare a documentelor și a datelor de călătorie, etichetarea bagajului de cală, emiterea și predarea cărții de îmbarcare (Boarding Pass) efectuată fie la ghișeul fizic din Aeroport, fie prin intermediul sistemului electronic de Check-in pus la dispoziție de către operatorul aerian în intervalul de timp prestabilit de către acesta.
“Număr Rezervare” reprezintă codul unic de date sub forma unui cod alfanumeric format din 6 (șase) caractere, generat de către sistemul de rezervări al operatorului aerian, pe care pasagerul sau agentul autorizat l-a obținut la sfârșitul operațiunii de rezervare a biletului de călătorie. Numărul de Rezervare este valabil doar pentru identificarea rezervării în sistemul de rezervări pentru zborul solicitat. Datele din rezervare conțin atât detalii referitoare la călătoria pasagerului (data călătoriei, itinerariul, serviciile adiționale selectate de către pasager), cât și informații personale (detaliile de contact ale pasagerului). Datele din rezervare pot fi utilizate în baza legilor în vigoare.
"Code-share" reprezintă codul afiliat unui anumit segment de zbor, ca urmare a unui aranjament/parteneriat comercial dintre doi operatori de transport aerian, sub care aceștia pot comercializa zborurile operate de către transportatorul aerian cu care se află în parteneriat.
“Condiții contractuale” reprezintă prevederile convenite împreună cu biletul de călătorie, identificate ca atare, care includ și Termenii și Condițiile de Transport.
“Conexiuni” reprezintă legătura dintre două sau mai multe segmente de zbor, efectuate într-un singur sens, achiziționate de către pasager, printr-un singur bilet de călătorie.
"Convenție" reprezintă oricare dintre următoarele instrumente:
Trimiterile către reglementările internaționale, reglementările europene și reglementările naționale se consideră că includ și orice modificare, amendament, rectificare sau reactualizare a acestora.
“Cupon electronic” reprezintă acea secțiune din biletul de călătorie, emis de către Animawings sau în numele Animawings, care indică segmentul de zbor pe care pasagerul urmează să călătorească și care trebuie să se afle în posesia călătorului.
„Date cu caracter personal” reprezintă orice informație cu privire la o persoană identificată ori identificabilă (persoană ce poate fi identificată în mod direct ori în mod indirect, în special în funcție de un element precum: nume, număr de identificare, localizare, identificator online ori unul sau mai multe elemente specifice, cum ar fi identitatea fizică, psihologică, genetică, psihică, economică, culturală ori socială). Animawings colectează date personale prin intermediul website-ului oficial: https://animawings.com/, dar și prin intermediul agențiilor de turism partenere sau al altor servicii furnizate. Animawings poate colecta, de asemenea, date cu caracter personal prin orice interacțiune cu pasagerii săi ori cu alte entități specifice interesate în serviciile Animawings, atât telefonic, cât și electronic prin e-mail.
“Daune provocate de către operatorul de transport aerian” reprezintă prejudiciul cauzat de vătămarea corporală sau decesul unui pasager, pierderea, deteriorarea sau furtul bagajului de cală, lipsa din conținutul acestuia sau orice alt fel de pagubă care reiese sau care are legătură cu transportul sau alte servicii secundare furnizate de către operatorul de transport aerian.
“Daune provocate de către pasager” reprezintă orice fel de prejudiciul cauzat de către pasager, operatorului de transport aerian.
“Eticheta de identificare a bagajului/Tag” reprezintă documentul emis de către persoana autorizată de transportatorul aerian doar pentru identificarea bagajului de cală, compusă din 2 (două) părți (una atașată bagajului, alta detașabilă și înmânată pasagerului). Eticheta/Tag-ul conține informații precum:
“Eticheta de răspundere limitată” reprezintă eticheta de identificare a bagajului ce se atașează bagajelor fragile, voluminoase, ambalate în mod necorespunzător, înregistrate cu întârziere sau supradimensionate, ce vor fi acceptate pentru transport numai în cazul în care poartă eticheta pentru bagaje cu “răspundere limitată”. Compania Animawings nu va fi considerată responsabilă pentru acestea.
“Euro” reprezintă unitatea valutară adoptată de Comunitatea Europeană în concordanță cu articolul 118 și articolul 123 din Acordul de înființare a Comunității Europene, fiind moneda oficială a Zonei Euro.
„Excedent de bagaj” reprezintă orice tip de bagaj, a cărui greutate, volum sau număr de piese este peste limita înscrisă pe biletul de călătorie achiziționat de către pasager și care este supus unui tarif standard de excedent de bagaj.
“Forța majoră” reprezintă acele circumstanțe neobișnuite și neprevăzute, care nu pot fi controlate de pasager sau de către Animawings, ale căror consecințe nu au putut fi evitate chiar dacă s-au luat toate măsurile de precauție posibile.
“Grup” reprezintă un număr de minim 10 (zece) pasageri care călătoresc împreună pe aceeași rută și în aceeași dată, prestabilite în baza unui contract încheiat cu operatorul de transport aerian.
“Infant” sau „Bebeluș” reprezintă persoana cu vârstă cuprinsă între 0 și 24 (douăzeci și patru) de luni neîmplinite la data călătoriei, care nu deține un loc în avion, călătorind în brațele adultului însoțitor. Un adult poate însoți un singur bebeluș. Încadrarea în vârstă, max. 24 de luni, trebuie să existe atât în momentul zborului de plecare, cât și în momentul zborului de retur. Dacă se depășesc cei 2 ani, atunci pe zborul de retur trebuie achiziționat un bilet de călătorie pentru copil. Are dreptul la un bagaj de cală gratuit.
“Itinerariu” reprezintă o informare asupra serviciilor de transport aerian, eliberată pasagerului ca urmare a efectuării rezervării, care conține numele și detaliile zborului (locul de plecare, locul de sosire), ora de plecare, ora de sosire, numărul locului (în cazul în care acesta a fost rezervat), precum și referiri la Termenii și Condițiile de Călătorie.
“Membru al echipajului” reprezintă o persoană abilitată de Animawings să execute sarcini la bordul unei aeronave, în conformitate cu procedurile aeronautice.
“Pagina de internet” sau „Site” reprezintă pagina oficială de internet https://animawings.com/ pusă la dispoziția pasagerului de către Animawings, pentru ca pasagerul să poată afla informații cu privire la serviciile oferite de către compania aeriană ori să poată contacta compania.
“Pasager” reprezintă persoana care deține un titlu de călătorie valabil, care călătorește cu consimțământul operatorului de transport aerian, care deține un loc la bordul aeronavei, cu excepția membrilor echipajului de zbor. Pasagerul are obligația să accepte Termenii și Condițiile de Călătorie ale operatorului aerian, la momentul achiziției biletului de avion.
“Persoana cu dizabilitate” sau ”Persoana cu mobilitate redusă” reprezintă orice persoană care întâmpină dificultăți ca urmare a unui handicap fizic (senzorial sau locomotor, permanent sau temporar), handicap sau deficient emoțional, cognitiv sau cu orice altă cauză de handicap sau vârstă și a cărei situație necesită atenția cuvenită și adaptarea serviciilor general disponibile la necesitățile particulare ale acesteia.
“PIR” reprezintă Raport de Iregularitate a Proprietății (Property Irregularity Report) și reprezintă notificarea de întârziere sau deteriorare a bagajului înregistrată la biroul de Asistență Bagaje, înaintea părăsirii zonei benzilor de bagaje din aeroportul de sosire. PIR-ul reprezintă o parte indispensabilă a unui dosar de reclamație referitor la bagaje și nu se poate emite ulterior. Fără PIR, compania aeriană nu va despăgubi pasagerul pentru eventualele pagube suferite de bagajul de cală.
“Reguli tarifare” reprezintă condițiile de efectuare/rezervare a serviciilor corespunzătoare tarifelor, a taxelor obligatorii și a taxelor suplimentare, plătite de către pasager către operatorul de transport aerian.
“Ruta” reprezintă traseul pe unul sau mai multe segmente de zbor, cu același indicator de zbor, urmat de către aeronavă, din locul de plecare până la destinația finală.
“Segment de zbor” reprezintă un singur zbor, efectuat între 2 (două) aeroporturi.
“Servicii suplimentare” reprezintă orice produse și servicii de care poate beneficia pasagerul în legătură cu transportul aerian, altele decât transportul aerian, dar conexe acestuia, servicii ce pot fi oferite de către Animawings sau de către furnizori terți, contracost (spre exemplu, bagajul de cală, echipament sportiv, transportul animalelor de companie în cabină, serviciul extra leg room etc).
“Servicii speciale” reprezintă serviciile de asistență ale pasagerilor ce necesită atenție specială (persoane cu mobilitate redusă etc).
“Tarif” reprezintă contravaloarea serviciului de transport aerian, rezervat de către pasager, pentru o anumită clasă tarifară, pentru o anumită rută, zbor și dată. Tariful conține taxele obligatorii, inerente efectuării serviciului de transport aerian.
“Taxa obligatorie” reprezintă taxa sau impozitul impus de către instituțiile guvernamentale în schimbul unor servicii prestate sau a unor drepturi. Aceste taxe obligatorii sunt inerente efectuării serviciului de transport aerian, cuprind taxa de combustibil și taxa de aeroport.
“Taxa suplimentară” reprezintă taxa pe care operatorul de transport aerian o primește de la pasager în schimbul prestării unor servicii suplimentare transportului aerian.
“Terță parte” reprezintă orice persoană juridică sau fizică, cu excepția pasagerilor, ce reprezintă compania aeriană şi colaboratorii acesteia.
“Tichet de bagaj” reprezintă acea parte a biletului care se referă la transportul bagajelor înregistrate ale pasagerului.
“Zbor” reprezintă transportul aerian al pasagerilor și al bagajelor acestora, de la momentul block off (momentul în care aeronava începe să se deplaseze, fie de la o poartă de îmbarcare, fie de la un stand de parcare, în vederea decolării) la momentul block on (momentul în care aeronava ajunge la o oprire finală, fie la o poartă de debarcare, fie la un stand de parcare, după aterizare).
“Zbor charter” reprezintă zborul efectuat în baza aranjamentului contractual tip Charter dintre operatorul de transport aerian și o entitate având personalitate fizică sau juridică.
“Zbor conex” reprezintă un zbor cu cel puțin o oprire intermediară care necesită schimbarea echipamentului de aeronavă și a numărului de zbor.
“Zbor extern” reprezintă zborul al cărui punct de plecare sau punct de sosire, precum și orice posibilă escală între acestea, se află pe teritoriul a cel puțin două state.
“Zbor intern” reprezintă zborul cu punct de plecare și sosire pe teritoriul aceluiași stat.
“Zile” reprezintă zilele calendaristice.
2.1. CONDIȚII GENERALE
Cu excepția celor înscrise în articolul 2.2. Termenii și Condițiile de Călătorie se aplică doar transportului aerian și serviciilor conexe realizate de către Animawings.
Termenii și Condițiile de Călătorie înscrise pe biletul de călătorie, cupoanele electronice, etichetele de identificare a bagajului sau pe orice alt document de călătorie acceptat de către operatorul de transport aerian, fac parte din prezentul document Termeni și Condiții de Călătorie. Utilizarea website-ului, precum și a sistemului de rezervări Animawings, presupune familiarizarea utilizatorilor cu Termenii și Condițiile de Călătorie, precum și acceptarea acestora înainte de finalizarea unei rezervări. Animawings își rezervă dreptul de a ajusta sau schimba Termenii și Condițiile de Călătorie, iar obligativitatea de informare asupra Termenilor și Condițiilor de Călătorie Animawings aflate în vigoare, rămâne în sarcina utilizatorilor sau a pasagerilor.
2.2. OPERAȚIUNILE CHARTER
În cazul în care transportul se efectuează în urma unui acord de charter, Termenii și Condițiile de Călătorie se aplică dacă sunt documentul este incorporat, prin referință, în contractul de charter.
2.3. DREPTUL DE ÎNTÂIETATE
În cazul unor inconsecvențe între Termenii și Condițiile de Călătorie și alte prevederi pe care le-am putea avea în legătură cu anumite subiecte, prezentul document Termeni și Condiții de Călătorie va avea întâietate.
3.1. PREVEDERI GENERALE CU PRIVIRE LA BILETUL DE CĂLĂTORIE
Biletul de călătorie ori biletul electronic, împreună cu Termenii și Condițiile de Călătorie, precum și regulile și informațiile importante care apar pe pagina de internet a transportatorului (https://animawings.com/), formează Termenii și Condițiile Contractului de Transport, care se încheie între pasager și Animawings, la momentul finalizării unei rezervări.
Animawings va transporta doar acel pasager al cărui nume apare pe biletul de călătorie ori pe biletul electronic, pasagerul fiind obligat să dețină un document de identitate valabil în funcție de destinație, fie ea internă, fie ea externă, în acord cu prevederile legale ale țării de tranzit sau de destinație.
În cazul excursiilor școlare organizate se permite un număr de maximum 12 minori la un însoțitor adult.
3.2. REZERVAREA BILETULUI DE CĂLĂTORIE
Pasagerii pot rezerva bilete de călătorie pentru zborurile Animawings prin intermediul următoarelor modalități:
a. Website-ul oficial: https://animawings.com/.
b. Agenții de turism partenere Animawings
c. Platforme online agregatoare prin care sunt puse la dispoziție, cu sau fără aprobarea Animawings, respectiv fără a respecta clauze contractuale din lipsa unui contract de parteneriat, zborurile efectuate de către transportatorul aerian.
Rezervarea unui bilet de călătorie pentru un anumit zbor Animawings este confirmată, în momentul plății integrale a prețului. Sistemul de rezervări Animawings emite biletul de călătorie (bilet electronic sau e-ticket) aferent rezervării, împreună cu itinerariul călătoriei și cu confirmarea plății. Această confirmare va fi transmisă, de către sistemul de rezervări Animawings, prin intermediul e-mail-ului înregistrat la momentul rezervării.
În cazul rezervărilor realizate prin intermediul internetului, respectiv rezervările efectuate prin intermediul website-ului oficial Animawings, codul de rezervare va fi afișat pe ecran, la sfârșitul tranzacției, apoi transmis pe e-mail, pe adresa de e-mail înregistrată la momentul rezervării. Animawings recomandă tipărirea biletului electronic, deoarece acest document conține informații ce ar putea fi solicitate în cadrul procesului de check-in. Pasagerul nu trebuie să reconfirme un zbor pentru care s-a emis un cod de rezervare (reconfirmarea este necesară doar în situația în care se efectuează modificări în orarul de zbor).
Pasagerul are responsabilitatea de a verifica dacă a primit documentele menționate mai sus (biletul de călătorie, itinerariul și confirmarea plății) pe adresa de e-mail înregistrată la momentul rezervării, iar în cazul în care oricare dintre aceste documente nu a fost furnizat, pasagerul are obligația de a contacta Animawings, prin intermediul Serviciului Call Center sau prin transmiterea unui email pe adresa customerservice@animawings.com, pentru a semnala situația și pentru a solicita suport.
Animawings nu este responsabilă în cazul în care pasagerul se prezintă la ghișeul de check-in din cadrul aeroportului, fără confirmarea integrală a plății și fără itinerariul biletului, situație în care Animawings este îndreptățită să refuze îmbarcarea pasagerului în cauză, fără ca acesta să poată beneficia de drepturile conferite de Regulamentul (CE) nr. 261/2004 în ceea ce privește acordarea de compensații. Pasagerul este exclusiv responsabil de introducerea corectă a datelor personale de contact în vederea primirii confirmării rezervării, respectiv a biletului electronic. Pentru orice modificare a biletului, după finalizarea procesului de rezervare, se vor aplica prevederile art. 3.3 din prezentul Contract.
3.3. SERVICIUL "REZERVĂ ACUM & PLĂTEȘTE MAI TÂRZIU”
Serviciul “Rezervă acum & Plătește mai târziu” este serviciul prin care pasagerul poate alege să blocheze un tarif pentru unul sau mai mulți pasageri, pentru o perioadă de maximum 48 de ore, prin amânarea plății contravalorii rezervării, plătind o taxă de 10 EUR pentru fiecare pasager și pentru fiecare segment de zbor. Acest serviciu este disponibil pentru toate zborurile directe Animawings, comercializate pe website-ul www.animawings.com, cu o dată de plecare de cel puțin 15 zile de la data rezervării.
Taxa aferentă serviciului se va achita la momentul blocării tarifului, iar datele pasagerilor sau datele de călătorie nu pot fi modificate. În cazul în care pasagerul nu confirmă rezervarea prin efectuarea plății în perioada de așteptare de 48 de ore, rezervarea va fi anulată automat, iar taxa acestui serviciu nu va fi rambursată. Este responsabilitatea pasagerului să se asigure că rezervarea este confirmată și că plata este efectuată în termenul specificat.
Animawings își rezervă dreptul de a modifica termenii și condițiile serviciului “Rezervă acum & Plătește mai târziu” sau de a anula acest serviciu în orice moment, fără o notificare în prealabil.
3.4. MODIFICAREA DATELOR ÎNSCRISE PE BILETUL DE CĂLĂTORIE
Biletul de călătorie cumpărat de către pasager, fie online, fie printr-un agent autorizat de către Animawings sau prin intermediul unei platforme online agregatoare, este valabil doar pentru ruta înscrisă pe acesta, din locul de plecare până la destinația finală, în data și pentru zborul înscrise pe acesta, doar pentru pasagerul al cărui nume apare pe bilet.
În cazul în care un pasager dorește să își modifice datele de călătorie, cum ar fi data de plecare sau de sosire, trebuie să contacteze Animawings sau să acceseze rezervarea, cu codul rezervării și numele de familie, pentru a face singur modificările, în conformitate cu prevederile de mai jos,pentru a putea opera modificarea.
Pasagerii care au primit confirmarea plății și biletul electronic, au dreptul de a-și modifica rezervarea cu până la 6 ore înainte de ora de plecare programată a zborului inițial, cu condiția plății unei taxe de modificare și/sau a diferenței de tarif, cu excepția cazului în care se specifică altfel. Orice modificare efectuată de către pasager poate duce la recalcularea tarifului. În cazul în care există o diferență între tariful inițial și noul tarif, pasagerul trebuie să plătească această diferență, precum și toate taxele valabile la momentul modificării, cu excepția cazului în care se specifică altfel. Pasagerul poate alege să accepte noul tarif sau să păstreze biletul original. Regulile care reglementează schimbarea biletului electronic sunt detaliate în Termenii și condițiile generale de transport care sunt listate pe pagina oficială de internet.
Sub rezerva plății taxei de modificare, a diferenței de tarif și a altor taxe aplicabile, modificările unei rezervări pot fi efectuate cu până la 6 ore înainte de ora de plecare programată a zborului inițial, indiferent dacă procesul de check-in a fost sau nu finalizat. Pentru a redeschide procesul de check-in,pasagerul trebuie să contacteze departamentul Call Center la adresa customerservice@animawings.com. După ce au fost efectuate modificările dorite, pasagerii trebuie să reia procesul de check-in online, atunci când și unde este cazul, și să emită din nou cartea (cărțile) de îmbarcare. Pasagerul este singurul responsabil pentru asigurarea conformității cu toate reglementările și cerințele aplicabile.
În cazul în care modificarea rezervării se realizează online, toate ajustările efectuate se vor aplica tuturor pasagerilor asociați cu acea rezervare. În cazul în care doar anumiți pasageri dintr-o rezervare necesită modificări, aceștia trebuie să contacteze în mod direct departamentul de Relații Clienți sau Call-Center-ul Animawings pentru a efectua aceste modificări.
Este important de reținut că nu vor fi permise modificări suplimentare ale datelor de călătorie dacă itinerariul biletului conține mai multe segmente de zbor și dacă data de călătorie pentru oricare dintre segmente a trecut.
IMPORTANT: În situația schimbării numelui pasagerului,respectiv doar când s-a produs o eroare de scriere: max. 3 caractere lipsă/litere sau când numele au fost inversate,precum și în situația schimbării numelui în urma modificării statutului marital sau pe cale administrativă, corecțiile se fac în mod gratuit, iar pasagerul trebuie să anunțe în cel mai scurt timp Animawings la adresa customerservice@animawings.com sau la Call Center, furnizând documentele justificative. Doar așa pot fi evitate situațiile neplăcute la aeroport.
ATENȚIE! În cazul în care rezervarea trebuie refăcută pe un alt nume, este necesar să achiziționați un nou bilet. Animawings nu efectuează modificări de nume pentru rezervările existente.
3.5. AȘEZAREA ÎN AVION
Animawings își rezervă dreptul de a atribui orice loc disponibil, în mod aleatoriu și în funcție de disponibilitate, pasagerilor care nu fac o selecție. Pasagerii își pot selecta locul cu până la două ore înainte de plecare, în funcție de liniile directoare privind siguranța și securitatea și de condițiile tarifare. Pasagerilor care au copii, animale de companie sau care necesită asistență specială li se interzice să aleagă locuri aferente ieșirilor de urgență sau rândurilor adiacente.
Pentru a putea ocupa locurile de la ieșirile de urgență, trebuie îndeplinite toate criteriile de eligibilitate.
Din motive de siguranță și securitate, pasagerii, care se încadrează în categoria pasagerilor ce necesită asistență specială (femei însărcinate, pasageri cu deficiențe de vedere, de auz și/sau de vorbire, pasageri cu mobilitate redusă etc), NU pot selecta locurile aferente ieșirilor de urgență și nici cele aferente rândurilor adiacente (aflate în fața sau în spatele rândurile aferente ieșirilor de urgență).
Pasagerii pot alege un loc pe rândurile aferente ieșirilor de urgență, CU EXCEPȚIA cazului în care:
- Vârsta acestora este mai mică de 18 ani
- Nu doresc să ajute ajute
- Nu pot citi și nici înțelege instrucțiunile în română și engleză
- Au probleme de mobilitate, forță sau dexteritate a brațelor/mâinilor și/sau picioarelor și nu pot ajunge la ieșirea de urgență, să gestioneze instrucțiunile de evacuare sau să iasă cât mai repede posibil
- Nu pot înțelege și/sau executa instrucțiunile echipajului de cabină
- Au probleme de vedere sau de auz și, ca atare, nu pot urma instrucțiunile echipajului de cabină
- Nu pot transmite verbal informații celorlalți pasageri
- Au alte persoane în grijă, cum ar fi bebeluși sau copii mici, motiv pentru care acestea pot fi împiedicate să urmeze instrucțiunile echipajului de cabină
- Suferă de o afecțiune care le poate dăuna sau care poate împiedica pasagerul să reacționeze sau să urmeze instrucțiunile echipajului de cabină
- Utilizează un scaun cu rotile sau alt echipament pentru mobilitate
- Siguranțarea pasagerului nu poate fi efectuată cu centura standard de siguranță și este necesară o extensie a acesteia
- Călătoresc cu un animal de serviciu sau animal de companie
În unele cazuri, Animawings poate atribui locurile după începerea îmbarcării din motive de siguranță, operaționale sau de securitate a zborului. În cazul în care un pasager nu își poate folosi locul plătit din cauza acestor criterii, Animawings nu va rambursa diferența de preț sau taxa de rezervare a locului prioritar în cazul în care este realocat pe un loc din clasa tarifară inferioară.
3.6. ANULAREA REZERVĂRII LA SOLICITAREA PASAGERULUI
Prețul plătit pentru rezervările Animawings nu este rambursabil, cu excepția cazului în care se prevede altfel în condițiile tarifare. În cazul în care pasagerul decide că nu mai dorește să călătorească cu operatorul de transport aerian, acesta poate solicita, cel mai târziu în termen de 30 (treizeci) de zile de la data la care trebuie efectuat zborul, o rambursare a taxelor aeroportuare plătite, sub rezerva plății unei taxe de procesare, dacă există. Niciuna dintre celelalte sume achitate de către pasager nu este rambursabilă, cu excepția cazului în care se prevede în mod expres în condițiile tarifare.
În eventualitatea decesului unei persoane în timpul călătoriei, valabilitatea biletelor celor care însoţesc pasagerul decedat poate fi prelungită. În cazul decesului soţului/soţiei sau al unui membru al familiei apropiate ce însoţeşte o persoană care a început călătoria, valabilitatea biletelor pasagerului şi ale membrilor familiei sale apropiate poate fi modificată în acelaşi mod. Modificările de mai sus pot fi făcute pe baza certificatului de deces. Prelungirea valabilităţii biletelor nu poate depăşi 45 zile de la data decesului.
În eventualitatea îmbolnăvirii grave care face imposibilă călătoria unui pasager, anularea poate fi efectuată, la discreția companiei aeriene.
În cazul în care este necesară modificarea datei de călătorie din motive medicale, Animawings își rezervă dreptul de a renunța la orice restricții sau taxe, sub rezerva primirii documentelor justificative corespunzătoare din partea pasagerului înainte de data programată a călătoriei.
Tariful se va aplica pentru transportul aerian din punctul de plecare până la punctul de destinație, conform itinerariului de zbor. Tariful biletului de călătorie achiziționat de către pasager va fi calculat în concordanță cu tarifele Animawings, valabile la data efectuării achiziției. Tariful reprezintă contravaloarea serviciului de transport aerian, rezervat de către pasager, pentru o anumită familie tarifară, pentru o anumită rută, zbor și dată. Tariful conține taxele obligatorii, inerente efectuării serviciului de transport aerian.
4.2.1. Taxe obligatorii
Taxele obligatorii reprezintă taxele sau impozitele impuse de către instituțiile guvernamentale în schimbul unor servicii prestate sau al anumitor drepturi și sunt impuse de instituțiile guvernamentale. Aceste taxe obligatorii sunt inerente efectuării serviciului de transport aerian și cuprind taxele aeroportuare.
4.2.2 Taxe suplimentare
Taxele sau tarifele suplimentare se referă la taxele sau tarifele percepute de către transportatorul aerian de la pasager în plus față de tariful de bază pentru furnizarea de servicii sau facilități suplimentare transportului aerian.
Animawings oferă cinci pachete tarifare (care mai pot fi numite și familii de tarife sau reguli tarifare) diferite, fiecare cu caracteristici și prețuri specifice, care sunt detaliate mai jos pentru informarea pasagerilor:
ANIMA ONE
REGULI PACHET ANIMA ONE:
• Codul PNR/ Rezervare reprezintă dovada rezervării.
• Tariful ANIMA ONE se aplică per pasager, per segment de zbor, și include toate taxele de aeroport și guvernamentale. În cazul în care un zbor este anulat de către pasager sau pasagerul nu se prezintă la poarta de îmbarcare, la cerere, se vor rambursa doar taxele de aeroport. Această politică se aplică doar în cazul biletelor de avion achiziționate direct prin intermediul site-ului animawings.com.
• Bebelușii, cu vârstă cuprinsă între 8 zile și 2 ani, pot călători gratuit în brațele părinților. De asemenea, pentru bebeluși se acceptă gratuit transportul unui
cărucior, alcătuit din una sau mai multe piese, ce va fi transportat în cala aeronavei si a unui bagaj mic de mână (40cm X 30cm X 20cm).
• Copiii cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani trebuie să aibă un bilet de avion cumpărat pentru a călători.
Pasagerii care călătoresc cu copii în vârstă de până la 5 ani, au dreptul la transportul în cală, în mod gratuit, al unui cărucior per copil.
• *Check-in online pentru rutele în care este disponibilă această funcționalitate
ANIMA PRIORITY
REGULI PACHET ANIMA PRIORITY:
ANIMA PLUS
REGULI PACHET ANIMA PLUS:
• Codul PNR/ Rezervare reprezintă dovada rezervării.
• Tariful ANIMA PLUS se aplică per pasager, per segment de zbor, și include toate taxele de aeroport și guvernamentale. În cazul în care un zbor este anulat de către pasager sau pasagerul nu se prezintă la poarta de îmbarcare, la cerere, se vor rambursa doar taxele de aeroport. Această politică se aplică doar în cazul biletelor de avion achiziționate direct prin intermediul site-ului animawings.com.
• Bebelușii, cu vârstă cuprinsă între 8 zile și 2 ani, pot călători gratuit în brațele părinților. De asemenea, pentru bebeluși se acceptă gratuit transportul unui
cărucior, alcătuit din una sau mai multe piese, ce va fi transportat în cala aeronavei si a unui bagaj mic de mână (40cm X 30cm X 20cm).
• Copiii cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani trebuie să aibă un bilet de avion cumpărat pentru a călători.
Pasagerii care călătoresc cu copii în vârstă de până la 5 ani, au dreptul la transportul în cală, în mod gratuit, al unui cărucior per copil.
• *Check-in online pentru rutele în care este disponibilă această funcționalitate
ANIMA BUSINESS
REGULI PACHET ANIMA BUSINESS:
• Codul PNR/ Rezervare reprezintă dovada rezervării.
• Tariful ANIMA BUSINESS se aplică per pasager, per segment de zbor, și include toate taxele de aeroport și guvernamentale. În cazul în care un zbor este anulat de către pasager sau pasagerul nu se prezintă la poarta de imbarcare, la cerere, se vor rambursa doar taxele de aeroport. Această politică se aplică doar în cazul biletelor de avion achiziționate direct prin intermediul site-ului animawings.com.
• Modificările de date/rută sunt permise cu până la 6 ore înainte de ora programată a plecării și impun achitarea diferențelor de tarif (dacă este cazul) de către pasager. Orice modificare efectuată după acest interval de timp va fi tratată ca o anulare voluntară și vor fi rambursate doar taxele de aeroport, la cerere. Această politică este specifică biletelor de avion achiziționate direct prin intermediul site-ului animawings.com.
• Bebelușii, cu vârstă cuprinsă între 8 zile și 2 ani, pot călători gratuit în brațele părinților. De asemenea, pentru bebeluși se acceptă gratuit transportul unui cărucior, alcătuit din una sau mai multe piese, ce va fi transportat în cala aeronavei si a unui bagaj mic de mână (40cm X 30cm X 20cm).
• Copiii cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani trebuie să aibă un bilet de avion cumpărat pentru a călători. Pasagerii care călătoresc cu copii în vârstă de până la 5 ani, au dreptul la transportul în cală, în mod gratuit, al unui cărucior per copil.
• **ANIMA BUSINESS include un meniu de gustare rece pentru zborurile cu durata mai mică de 1,5 ore și un meniu de mâncare caldă pentru toate celelalte zboruri.
• *Check-in online pentru destinațiile în care este disponibilă această funcționalitate
ANIMA BUSINESS FLEX
REGULI PACHET ANIMA BUSINESS FLEX:
• Codul PNR/ Rezervare reprezintă dovada rezervării.
• Tariful ANIMA BUSINESS FLEX se aplică per pasager, per segment de zbor, și include toate taxele de aeroport și guvernamentale. În cazul în care un zbor este anulat de către pasager sau pasagerul nu se prezintă la poarta de imbarcare, la cerere, se vor rambursa doar taxele de aeroport. Această politică se aplică doar în cazul biletelor de avion achiziționate direct prin intermediul site-ului animawings.com.
• Modificările de date/rută sunt permise cu până la 6 ore înainte de ora programată a plecării și impun achitarea diferențelor de tarif (dacă este cazul) de către pasager. Orice modificare efectuată după acest interval de timp va fi tratată ca o anulare voluntară și vor fi rambursate doar taxele de aeroport, la cerere. Această politică este specifică biletelor de avion achiziționate direct prin intermediul site-ului animawings.com.
• Rambursarea integrală (fără penalizare) a contravalorii biletului poate fi solicitată cu până la 24 ore înainte de ora programată a plecării. Această politică este specifică biletelor de avion achiziționate direct prin intermediul site-ului animawings.com. Această politică este specifică biletelor de avion achiziționate direct prin intermediul site-ului animawings.com.
• Bebelușii, cu vârstă cuprinsă între 8 zile și 2 ani, pot călători gratuit în bratele părinților. De asemenea, pentru bebeluși se acceptă gratuit transportul unui cărucior, alcătuit din una sau mai multe piese, ce va fi transportat în cala aeronavei si a unui bagaj mic de mână (40cm X 30cm X 20cm).
• Copiii cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani trebuie să aibă un bilet de avion cumpărat pentru a călători. Pasagerii care călătoresc cu copii în vârstă de până la 5 ani, au dreptul la transportul în cală, în mod gratuit, al unui cărucior per copil.
• **ANIMA BUSINESS FLEX include un meniu de gustare rece pentru zborurile cu durata mai mică de 1,5 ore și un meniu de mâncare caldă pentru toate celelalte zboruri.
• *Check-in online pentru destinațiile în care este disponibilă această funcționalitate.
Plata contravalorii biletului de călătorie reprezintă ultimul pas pe care pasagerul îl efectuează în momentul rezervării biletului de călătorie, acesta fiind obligat să efectueze plata pentru a primi biletul electronic, itinerariul și confirmarea plății. Tarifele, taxele obligatorii și taxele suplimentare se plătesc în EUR. Chiar și în cazul în care tarifele sunt afișate în EUR sau RON, la finalul procesului de cumpărare a biletului electronic, sumele vor fi convertite în EUR. Pentru conversia sumelor din RON sau USD în EUR, Animawings utilizează un curs de schimb intern. Plata contravalorii biletului de călătorie se poate efectua prin card bancar.
4.4.1. Card bancar
În cazul în care pasagerul alege metoda de plată cu cardul bancar, acesta va fi redirecționat către PlatiOnline.ro pentru procesarea în siguranță a plății. Este posibilă efectuarea plății biletului de călătorie cu următoarele carduri bancare, disponibile în funcție de moneda aleasă: Visa, MasterCard, Maestro.
Plățile trebuie autorizate de către titularul cardului menționat în rezervare. Operatorul de transport aerian își rezervă dreptul de a anula rezervarea, fără vreo notificare prealabilă, în cazul în care are motive rezonabile să considere că pasagerul sau deținătorul cardului sunt implicați în orice tip de activitate frauduloasă. O astfel de bănuială poate porni de la următoarele situații:
4.4.2 Plata în rate
Prin intermediul platformei PlatiOnline.ro există modalitatea de plată în 3 (trei) rate a biletelor de avion, utilizând Star Card de la Banca Transilvania. Pentru a fi utilizat serviciul, se selectează modalitatea de plată dorită de 3 (trei) rate, disponibila în secțiunea “Informații de plată” din pasul procesului de plată și de completare a datelor cardului bancar. Pentru informații suplimentare cu privire la serviciul de achitare în 3 rate, vă recomandăm să contactați Banca Transilvania.
Datele cu caracter personal ale pasagerului furnizate de acesta în momentul rezervării sunt prelucrate și utilizate de Animawings în următoarele scopuri: finalizarea rezervării, achiziționarea și emiterea biletului, transportul aerian și serviciile conexe, contabilitatea, facturarea și auditul (inclusiv verificarea cardurilor de credit sau a altor carduri), pentru a facilita procedurile de control la frontieră și vamal în scopuri de siguranță, securitate, sănătate, administrative și juridice, pentru analize statistice și de marketing, pentru testarea propriului sistem, întreținerea și dezvoltarea acestuia, pentru dezvoltarea și furnizarea de servicii și pentru îmbunătățirea serviciilor pentru clienți. De asemenea, este posibil ca aceste date să fie utilizate pentru studii de marketing de către alte companii care nu fac parte din grupul Animawings.
Datele cu caracter personal prelucrate în temeiul unei obligații contractuale sunt păstrate pentru anumite perioade de timp. După expirarea acestor perioade de timp, datele cu caracter personal prelucrate vor fi șterse/distruse. Datele cu caracter personal ale pasagerilor sunt prelucrate de Animawings și comunicate anumitor parteneri contractuali pentru furnizarea de servicii contractate, cum ar fi birourile Animawings, agenții autorizați, companiile de credit și emitenții de carduri, agențiile guvernamentale care prelucrează date și alte companii care sunt implicate în transportul pasagerilor în cauză, dar numai în scopurile stabilite mai sus. Acestea includ, de asemenea, trimiterea datelor cu caracter personal în afara României.
Datele cu caracter personal ale pasagerilor vor fi dezvăluite autorităților publice la cerere, în conformitate cu legislația aplicabilă. În contextul prelucrării datelor cu caracter personal ale pasagerului în scopurile de mai sus, acesta din urmă are următoarele drepturi: dreptul de acces și dreptul de a solicita rectificarea sau ștergerea datelor cu caracter personal, dreptul de a se opune prelucrării, dreptul de a nu face obiectul unei decizii automate (inclusiv crearea de profiluri), dreptul la portabilitatea datelor, dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și dreptul de a se adresa instanțelor competente. Atât pasagerul, cât și persoana care face rezervarea biletelor, declară că recunosc faptul că Animawings poate utiliza datele cu caracter personal (nume, adresă de e-mail, număr de telefon, naționalitate, data nașterii) pentru a permite tranzacția electronică și pentru a prelucra aceste informații.
În cazul în care pasagerul nu dorește să primească informații, comunicări de marketing din partea Animawings și/sau a partenerilor Animawings, acesta este rugat să notifice DPO al Animawings la adresa: pr@animawings.com.
Animawings nu își asumă nicio responsabilitate pentru conexiunea zborurilor sale cu alte zboruri sau mijloace de transport. Zborurile Animawing nu sunt concepute pentru a fi utilizate în combinație cu alte zboruri Animawing sau cu zboruri ale altor companii aeriene. Pasagerii care fac conexiunea cu alte zboruri o fac pe propria răspundere și sunt responsabili de înregistrarea, sa efectueze procedurile de Check-in, pentru toate zborurile conexe.
Pasagerii Animawings pot efectua check-in-ul online sau la aeroport, în mod gratuit, după cum urmează:
7.1 Check-in Online
În mod automat sistemul de rezervări va transmite o notificare către pasagerii Animawings, cu 48 de ore înainte de ora programată de plecare a zborului, anunțând deschiderea funcționalității de online check-in, pentru rutele care permit acest serviciu, respectiv zborurile directe Animawings cu plecare din București, Aeroportul Otopeni (Aeroportul Internațional Henri Coandă, București).
Check-in-ul online, pentru zborurile care permit acest serviciu, este accesibil începând de la data deschiderii acestuia, în conformitate cu datele furnizate mai sus, și cu până la 2 ore înainte de ora programată de plecare a zborului.
Înregistrarea online poate fi efectuată de către toți pasagerii Animawings, cu excepția pasagerilor care solicită serviciul de asistență specială sau a celor care călătoresc cu animale de companie, prin accesarea secțiunii de "Check-in" din website.
Pasagerii care au efectuat rezervările prin intermediul unui aranjament comercial cu un alt operator (ex. Aegean Airlines, Hahnair) sunt rugați să folosească pentru accesarea rezervării, respectiv pentru secțiunea de check-in online, codul de rezervare primit în urma achiziționării biletelor de avion.
În cazul în care pasagerii Animawings NU au efectuat procesul de check-in online, în intervalul în care serviciul a fost accesibil, aceștia sunt așteptați la ghișeul din aeroport pentru a-l efectua, în vederea îmbarcării pe zbor.
7.2. Check-in la Aeroport
Ghișeele de check-in Animawings din aeroport vor fi deschise începând cu 2 ore înainte de ora programată de plecare a zborului, indiferent de pachetul Animawings selectat. Pasagerii Animawings sunt rugați să se prezinte la timp la aeroport, cu cel putin 2 ore înainte de zbor, pentru a avea suficient timp la dispoziție să efectueze procesul de check-in, predarea bagajelor, trecerea de controlul de securitate și pentru a ajunge la poarta de îmbarcare în timp util.
Ghișeul de Check-in se va închide cu 45 de minute înainte de zbor, iar poarta de îmbarcare cu 20 minute înainte de zbor.
Nerespectarea acestor termene poate duce la imposibilitatea pasagerului de a se îmbarca la bordul aeronavei.
La ghișeele de check-in de la aeroport, pasagerii însoțiți de infanți (bebeluși) sau copii, persoanele cu dizabilități, femeile însărcinate sau pasagerii ce au solicitat serviciul de asistenta speciala, au prioritate.
Pasagerii care nu se prezintă în timp util la îmbarcare, indiferent de motiv, ori cărora le lipsesc documentele de călătorie necesare, nu vor fi acceptați să călătorească, Animawings nefiind răspunzătoare pentru eventualele pierderile financiare cauzate.
7.3 OBLIGAŢII LA CHECK-IN
Pasagerii pot efectua Check-in-ul pentru zborul lor, în mod gratuit, fie folosind serviciul de Check-in Online, pentru rutele unde serviciul este disponibil, deschis cu până la două ore înainte de zborul de plecare, fie la ghișeul de Check-in din aeroport, deschis începând de la două ore înainte de zborul de plecare în mod gratuit.
Pentru a finaliza procesul de Check-in online, pasagerul are obligația de a accesa hyperlink-ul de check-in online furnizat în e-mailul de notificare sau secțiunea de Check-in disponibilă pe site-ul web transportatorului aerian, respectiv www.animawings.com, în conformitate cu termenii și condițiile contractului de transport. Pasagerul trebuie să selecteze apoi zborul pentru care intenționează să se înregistreze, să introducă datele personale, inclusiv orice informații necesare privind cartea de identitate/pașaportul si viza, și să se asigure de acuratețea și valabilitatea datelor furnizate, respectând în același timp politica de confidențialitate a transportatorului aerian. Pasagerul este responsabil pentru descărcarea sau preluarea cărții de îmbarcare și rămâne în continuare responsabil pentru verificarea datelor înregistrate și a documentelor de călătorie, pentru respectarea reglementărilor locale ale țării de tranzit și de destinație, precum și pentru revizuirea și respectarea Termenilor și condițiilor de călătorie Animawings, înainte de zbor.
Pentru a finaliza check-in-ul la ghișeele din aeroport, pasagerii trebuie să se prezinte la zona de check-in desemnată, în intervalul de timp specificat, așa cum este indicat în confirmarea rezervării sau pe site-ul web al companiei aeriene, www.animawings.com. Pasagerii trebuie să aibă la îndemână documentele de călătorie valabile, respectiv cartea de identitate sau pașaportul, orice viză necesară și confirmarea rezervării sau biletul electronic. Personalul companiei aeriene va asista pasagerul în procesul de check-in, inclusiv în verificarea identității și a documentelor de călătorie ale pasagerului, atribuirea unui loc, în cazul în care acesta nu a fost preselectat de către pasager, și imprimarea cărții de îmbarcare. Pasagerii trebuie să se asigure că toate informațiile furnizate în timpul procesului de check-in sunt valide și în conformitate cu prevederile legislative. Pasagerul rămâne responsabil de verificarea documentelor sale de călătorie, de respectarea reglementărilor locale din țara de tranzit și de destinație, precum și de examinarea și respectarea Termenilor și condițiilor de călătorie Animawings, înainte de zbor.
Pasagerii sunt responsabili pentru respectarea limitei de bagaje specificate în bilet, indiferent dacă check-in-ul se efectuează online sau la aeroport. Aceștia trebuie să își pregătească bagajele înregistrate pentru cântărire și predare la ghișeul de check-in și să se asigure că bagajul de mână respectă limitele de mărime și greutate specificate în biletul electronic.Verificarea poate fi făcută folosind sizerele Animawings prezente atât la ghișeul de check-in, cât și la poarta de îmbarcare.
Animawings nu este răspunzătoare pentru consecințele care pot apărea ca urmare a faptului că pasagerul nu a efectuat check-in-ul online sau la ghișeu în termenul specificat sau dacă pasagerul furnizează informații înșelătoare în timpul procesului de check-in. Animawings își rezervă dreptul de a refuza îmbarcarea oricărui pasager care nu respectă procedurile de check-in sau care încalcă oricare dintre politicile sale, fără nicio responsabilitate din partea sa.
Pasagerii au obligația legală de a contacta autoritățile competente din țările de tranzit și de destinație, cum ar fi consulatele, ambasadele și poliția de frontieră, pentru a stabili ce documente sunt necesare pentru călătoria lor la destinație. De asemenea, pasagerii au obligația de a respecta toate legile, reglementările și cerințele din țările către și dinspre care călătoresc, precum și Termenii și condițiile de călătorie Animawings. Animawings nu este răspunzătoare și nici nu va fi trasă la răspundere pentru informarea sau obținerea documentelor de călătorie necesare sau pentru asigurarea respectării legilor, reglementărilor, cerințelor sau instrucțiunilor care au fost comunicate pasagerului în scris sau în alt mod. În plus, Animawings nu este răspunzătoare pentru consecințele care decurg din faptul că pasagerul nu a obținut documentele necesare sau nu a respectat legile, reglementările, cerințele sau instrucțiunile menționate mai sus.
Informații suplimentare cu privire la acest subiect pot fi găsite pe site-ul web al Ministerului Afacerilor Externe: www.mae.ro.
7.4 DOCUMENTELE DE CĂLĂTORIE
Pasagerul este responsabil pentru informarea, obținerea, deținerea și prezentarea tuturor documentelor de intrare, ieșire, de sănătate sau altele, necesare prin lege, reguli sau instrucțiuni, pentru a călători în/ din anumite țări. În cazul în care documentele pasagerului nu sunt conforme cu legile, normele sau instrucțiunile de călătorie aplicabile, Animawings își rezervă dreptul de a refuza acceptarea pasagerului pentru călătorie. În cazul în care o astfel de decizie duce la refuzul îmbarcării pasagerului, Animawings nu va fi considerată responsabilă pentru nicio pierdere financiară și nu se va oferi nicio rambursare pentru nicio porțiune neutilizată din bilet.
7.5 RESPONSABILITĂȚI LA INTRAREA ÎNTR-O ALTĂ ȚARĂ
Pasagerul este responsabil în situația în care autoritățile de frontieră din țara de destinație, în care acesta a călătorit cu ajutorul Animawings, nu vor permite accesul acestuia în teritoriu, obligând totodată Animawings să returneze pasagerul la locul de origine al călătoriei.
În cazul refuzului de intrare/imigrație, pasagerul va plăti orice amendă aplicată transportatorului aerian de către guvern sau de către biroul de imigrație în cauză, plus costul transportului din țara respectivă înapoi în țara de origine sau în alt loc indicat de către autoritatea competentă. Animawings nu va oferi o rambursare pentru niciun zbor pierdut ca urmare a refuzului de îmbarcare din cauza documentelor neconforme și nu va fi trasă la răspundere pentru nicio pierdere financiară rezultată din aceasta.
7.6 AMENZI, PENALITĂȚI, COSTURI DE DETENȚIE
În cazul în care Animawings va fi obligat la plata unor amenzi, penalități sau alte cheltuieli din cauza faptului că pasagerul transportat nu a respectat legile, regulile, ordinele sau alte cerințe de călătorie ale țărilor în/ din care a călătorit sau în cazul în care Animawings trebuie să procure documentele necesare în acest sens, pasagerul are obligația ca la cererea Animawings să ramburseze orice plată sau cheltuială efectuată în acest scop. Pentru a recupera aceste plați sau cheltuieli, Animawings poate lua în considerare valoarea oricărui transport nefolosit de către pasager sau orice alte fonduri care se află în posesia acestuia. De asemenea, Animawings își rezervă dreptul de a recupera orice amendă, penalitate sau costuri suportate, pe cale judiciară.
8.1. FORMALITĂŢILE DE ÎMBARCARE
După efectuarea procedurii de check-in, pasagerul va fi informat despre locul și ora unde va trebui să se prezinte pentru îndeplinirea formalităților de securitate, de frontieră și de îmbarcare. Ținând cont de faptul că autoritatea aeroportuară este cea care atribuie atât intervalele de operare/zbor al aeronavelor cât și porțile de îmbarcare, Animawings face cunoscut pasagerilor faptul că acestea se pot modifica ulterior momentului încheierii procedurii de check-in, motiv pentru care Animawings nu este responsabil de schimbarea locului și/ sau a orei de îmbarcare. În scopul evitării oricăror confuzii sau întârzieri, pasagerul va trebui să urmărească cu atenție anunțurile făcute atât prin stația de amplificare cât și pe monitoarele aeroportului. Animawings face cunoscut pasagerilor faptul că poarta de îmbarcare se închide cu 15 (cincisprezece) minute înaintea orei de decolare. Mai mult, pentru evitarea situațiilor neplăcute, Animawings atrage atenția pasagerilor asupra faptului că atât controlul de securitate, cât și formalitățile de trecere a frontierei, presupun o perioadă de timp pe care pasagerul trebuie să o ia în considerare pentru a nu întârzia la poarta de îmbarcare. Animawings nu poate fi trasă la răspundere pentru orice inconvenient sau pierdere cauzată de nerespectarea de către pasager a acestor cerințe.
8.2. INSPECŢII DE SECURITATE
În anumite situații, din motive de securitate a zborului, la cererea unor instituții guvernamentale sau autorități aeroportuare, pasagerul poate fi obligat să se supună oricăror verificări privind persoana și/ sau bagajele sale. Animawings nu va rambursa costul niciunui zbor pe care pasagerul nu îl poate efectua ca urmare a unei inspecții de securitate impuse de către instituțiile guvernamentale sau autorităților aeroportuare și nu este răspunzătoare pentru eventualele pierderi de natură financiară.
9.1. DREPTUL TRANSPORTATORULUI DE A REFUZA PASAGERUL LA ÎMBARCARE
Operatorul de transport aerian își rezervă dreptul de a refuza la îmbarcare pasagerul care se află într-una din următoarele situații:
a. se află într-o stare vizibilă de agitație ca urmare a consumului de alcool și/ sau substanțe psihotrope, comportamentul acestuia putând periclita siguranță zborului sau putând deranja ceilalți pasageri ai zborului.
b. se află într-o stare fizico-psihică specială sau într-o stare de sănătate precară, fără să existe certificarea medicului că este “apt pentru a călători cu avionul”.
c. a avut un comportament inadecvat în timpul unui zbor anterior cu Animawings, iar compania aeriană are motive să creadă că situația se va repeta.
d. a refuzat să îndeplinească condițiile operatorului de transport aerian cu privire la conținutul, forma și dimensiunea bagajelor și/ sau a oricăror alte obiecte acceptate la bordul aeronavelor, precum şi a altor condiții mentionate in Termenii si Conditiile de Calatorie ale transportatorului aerian.
e. a refuzat să se supună controlului de Securitate, fie asupra propriei persoane, fie asupra bagajelor.
f. nu a achitat, în mod integral, tarifele și taxele aferente zborului, valabile la data călătoriei.
g. nu a îndeplinit toate condițiile de ieșire/ intrare din/ în țară.
h. se află în posesia unui bilet de călătorie care a fost procurat în mod ilegal sau care a fost declarat ca fiind furat sau pierdut, care este un fals sau nu poate dovedi că este persoana înscrisă pe biletul de călătorie;
i. nu respectă instrucțiunile operatorului de transport aerian cu privire la siguranța și securitatea zborului.
j. are comportament coleric și/ sau violent, folosește cuvinte de amenințare sau insulte la adresa membrilor echipajului de zbor, a personalului de la sol, al operatorului de transport aerian sau la adresa altor pasageri ai zborului.
Transportatorul aerian poate refuza îmbarcarea pasagerilor în aceste situații pentru a asigura siguranța și securitatea zborului și a pasagerilor săi, iar decizia de a refuza îmbarcarea rămâne la discreția companiei aeriene.
Dacă pasagerul se îmbolnăvește când se află la bordul aeronavei și Compania aeriană consideră că o aterizare de urgență pe cel mai apropiat aeroport pentru a primi asistența medicală necesară este în interesul său, pasagerul va fi responsabil pentru toate cheltuielile medicale, precum și pentru orice costuri de cazare a familiei sau prietenilor care îl însoțesc. Pasagerul va fi, de asemenea, responsabil pentru orice costuri viitoare de transport de la punctul de escală neplanificat până la destinația finală. Animawings recomandă cu insistență pasagerilor să dețină o asigurare medicală și de transport valabilă pe toată durata călătoriei lor.
În cazul în care, operatorul de transport aerian, la discreția rezonabila a acestuia, a refuzat transportul unui pasager în conformitate cu prevederile prezentului articol sau în cazul în care pasagerul a fost escortat din aeronava în cadrul unei escale neplanificate, operatorul de transport aerian poate anula segmentul de zbor neutilizat al biletului, fără ca pasagerul să mai aibă dreptul de a fi transportat mai departe. Pe cale de consecință, operatorul de transport aerian nu este responsabil pentru orice pierderi sau daune care se presupune că ar fi datorate ca urmare a oricărui astfel de refuz de a transporta pasagerul. În cazul în care, în baza prezentului articol, operatorul de transport aerian este nevoit să refuze îmbarcarea unui pasager, iar acest lucru provoacă întârzierea zborului, transportatorul aerian nu este responsabil de această întârziere.
10.1. GENERAL
În conformitate cu reglementările de securitate, legislația și politicile interne aplicabile, transportul pasagerilor cu mobilitate redusă, cu deficiențe de vedere sau de auz, al femeilor însărcinate, al persoanelor bolnave sau al altor pasageri care au nevoie de asistență specială face obiectul unor acorduri specifice și al disponibilității, încheiate cu Animawings. Prin urmare, este obligatoriu ca pasagerii care au nevoie de astfel de asistență să informeze Animawings cu privire la nevoile lor cu cel puțin 48 de ore înainte de zbor. Acest lucru va permite Animawings să facă aranjamentele necesare și să ofere asistența necesară în conformitate cu politicile și procedurile sale. Neinformarea Animawings cu privire la astfel de cerințe poate face ca transportatorul aerian să nu poată oferi asistența necesară, iar pasagerul își asumă întreaga responsabilitate pentru orice consecințe negative care pot apărea.
Pentru a se asigura că Animawings este informată cu privire la nevoile lor de asistență specială, pasagerii trebuie să selecteze categoria Asistență specială în timpul procesului de rezervare sau să contacteze direct Call Center-ul Animawings, sau să trimită un e-mail către adresa customerservice@animawings.com cu cel puțin 48 de ore înainte de plecare.
10.2. MINORII NEÎNSOŢIŢI
Animawings nu acceptă transportul minorului neînsoțit (UM) pe zborurile sale.
10.3. PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI ŞI PERSOANELE CU MOBILITATE REDUSĂ
Animawings acordă asistență persoanelor cu handicap și persoanelor cu mobilitate redusă în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1107/ 2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind drepturile persoanelor cu handicap și ale persoanelor cu mobilitate redusă pe durata călătoriei pe calea aerului. În conformitate cu cerințele obligatorii în domeniu pentru a garanta siguranța zborului, persoanele cu handicap și persoanele cu mobilitate redusă, nu pot ocupa locuri în primul rând sau locuri situate pe rândurile aferente ieșirilor de urgență, sau cele aferente rândurilor adiacente ( aflate imediat in fata sau după rândurile aferente ieșirilor de urgență).
Având în vedere principiul incluziunii sociale și al tratamentului nediscriminatoriu, Animawings se angajează să ofere asistență persoanelor cu dizabilități și mobilitate redusă, în conformitate cu nevoile lor specifice, fără costuri suplimentare. Animawings își asumă și garantează transportul persoanelor cu dizabilități și al persoanelor cu mobilitate redusă, în limita disponibilității, pe durata zborului, cu condiția ca pasagerii să se afle în posesia unui bilet electronic pentru zborul respectiv și cu condiția ca serviciul suplimentar specific să fie solicitat, pentru fiecare segment de zbor, cu cel puțin 48 de ore înainte de ora de plecare publicată a zborului respectiv.
În situația în care o persoană cu dizabilitate sau cu mobilitate redusă este asistată de o persoană însoțitoare, Animawings va depune toate diligențele posibile pentru a atribui persoanei respective un loc lângă persoana cu dizabilitate sau cu mobilitate redusă, cu condiția ca serviciul suplimentar specific să fie solicitat, pentru fiecare segment de zbor, cu cel puțin 48 de ore înainte de ora de plecare publicată a zborului respectiv.
În cazul în care este necesar un câine utilitar certificat (câine de asistență), certificat de autoritățile competente, și care are documente valabile, acesta poate fi adus la bord în cabină, cu condiția ca serviciul suplimentar specific să fie solicitat cu cel puțin 48 de ore înainte de ora de plecare a zborului publicată. De asemenea, pasagerul își asumă obligația de a respecta legislația internă aplicabilă pe aeroportul de destinație, precum și normele interne aplicabile transportului câinilor de asistență la bordul aeronavelor. Animawings permite transportul unui singur animal de asistență pe segment de zbor și nu percepe nicio taxă suplimentară pentru transportul acestuia.
În cazul în care un pasager cu dizabilități sau cu mobilitate redusă notifică Animawings, cu cel puțin 48 de ore înainte de zbor, că este necesar transportul a până la două echipamente de mobilitate, inclusiv scaune cu rotile electrice, compania aeriană își asumă transportul acestora, sub rezerva posibilelor limitări ale spațiului de cală al aeronavei și a respectării reglementărilor aplicabile privind mărfurile periculoase, fără a percepe taxe suplimentare.
Transportul buteliilor de oxigen la bord este strict interzis din motive de siguranță și securitate.
În cazul în care scaunele cu rotile, alte echipamente de mobilitate și dispozitive de asistență sunt pierdute sau deteriorate în timpul manipulării, în timpul transportului, pasagerul căruia îi aparține echipamentul este despăgubit în conformitate cu legislația si normele de drept intern. Dacă este necesar, însoțitorii de bord vor ajuta la deplasarea la toalete a persoanele cu dizabilități sau cu mobilitate redusă.
Animawings și agenții săi pun la dispoziția persoanelor cu handicap sau cu mobilitate redusă informațiile privind asistența specială ce poate fi acordată acestora, precum și informații esențiale cu privire la zbor în cadrul secțiunii dedicate și existente pe pagina web a Companiei. În cazul în care Animawings sau agenții săi primesc o cerere de asistență specifică din partea persoanelor cu handicap sau a persoanelor cu mobilitate redusă, aceștia vor transmite cu promptitudine aceste informații tuturor părților relevante implicate în zbor. După decolarea unui zbor, Animawings notifică organelor de conducere ale aeroportului de destinație numărul de persoane cu handicap și de persoane cu mobilitate redusă aflate la bordul aeronavei care au nevoie de asistență specifică, cât mai curând posibil. Această notificare are ca scop să asigure că se iau măsurile necesare pentru a oferi asistență adecvată acestor pasageri la sosire.
Animawings poate refuza îmbarcarea și transportul unei persoane cu handicap sau al unei persoane cu mobilitate redusă pentru a respecta cerințele de siguranță aplicabile stabilite de legislația internațională, comunitară sau națională sau pentru a respecta cerințele de siguranță stabilite de autoritatea care a eliberat certificatul de operator aerian transportatorului aerian în cauză (respectiv, Autoritatea Aeronautică Civilă Română) sau în cazul în care dimensiunile aeronavei sau ale ușilor acesteia fac imposibilă din punct de vedere fizic îmbarcarea sau transportul persoanei cu handicap sau al persoanei cu mobilitate redusă respective.
10.4. CONDIŢII SPECIALE PENTRU PASAGERELE ÎNSĂRCINATE
Viitoarele mămici sunt așteptate la bordul aeronavelor Animawings până la sfârșitul celei de-a 36-a săptămâni de sarcină și, din motive ce țin de siguranța acestora, Animawings va solicita un certificat emis de către medicul specialist/ ginecolog, prin care acesta atestă faptul că sarcina este una normală și nu există restricții pentru călătoria cu avionul. Certificatul medical se va elibera cu până la 72 de ore înainte de zbor și trebuie să cuprindă întreaga perioadă de călătorie. În acest Certificat trebuie să se regăsească: vârsta sarcinii, data preconizată a nașterii, confirmarea că sarcina este fără complicații, numele complet și numărul de telefon al doctorului, precum și faptul că pasagera este aptă pentru a călători cu avionul la data și zborul aferent rezervării.
Responsabilitatea obținerii și prezentării certificatului medical și a altor documente necesare, așa cum se menționează mai sus, pentru a certifica criteriile de eligibilitate pentru a călători pe zborurile Animawings revine exclusiv pasagerului. Este responsabilitatea pasagerului să se asigure că a obținut toate documentele necesare înainte de zbor, iar Animawings poate refuza îmbarcarea în cazul în care pasagerul nu prezintă documentele necesare.
Din motive de siguranță și securitate, femeile însărcinate nu au voie să aleagă locurile aferente ieșirilor de urgență sau aferente rândurilor adiacente (în fața, respectiv în spatele rândurilor pentru ieșirile de urgență). Dacă o femeie însărcinată se înregistrează la aeroport, i se recomandă să meargă direct la ghișeu, fără a sta la coadă, deoarece acestea au prioritate.
Pentru a fi acceptat la zbor pasagerul trebuie să prezinte în ziua zborului un act confirmativ/certificat medical completat și ștampilat de medicul curant despre lipsa restricțiilor și aptitudinea de a efectua zborul.
Femeile însărcinate NU pot selecta, din motive de siguranță și securitate, locurile aferente ieșirilor de urgență și nici cele aferente rândurilor adiacente (aflate în fața sau în spatele rândurilor aferente ieșirilor de urgență). Dacă faci check-în la aeroport, te rugăm să mergi direct la ghișeu, fără a sta la coadă, deoarece femeile însărcinate au prioritate.
Mama bebelușului poate călători începând de la 48 de ore după naștere, cu condiția ca nașterea să fi decurs fără complicații și fără intervenții chirurgicale. În cazul în care nașterea a necesitat o intervenție chirurgicală, cum ar fi o operație chirurgicală tip cezariană, sau dacă au existat complicații, perioada minimă după care poate călători este de 10 zile, si este necesară aprobare din partea medicului specialist.
11.1. BAGAJUL DE CALĂ
11.1.1. Reguli Generale
Animawings permite pasagerilor să transporte cel mult cinci bagaje înregistrate, inclusiv bagaje de cală, echipament sportiv, cărucioare și alte articole conexe, sub rezerva respectării regulilor privind obiectele interzise ale companiei aeriene, a prevederilor si normelor legislative aflate in vigoare și a Regulamentului privind mărfurile periculoase al Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA DGR).
Dimensiunile bagajelor de cală nu trebuie să depășească 100 cm x 80 cm x 30 cm (lungime x lățime x înălțime), respectiv 210 cm în total (lungime + lățime + înălțime), iar greutatea maximă permisă pentru fiecare articol este de 23 kg sau 32 kg, în funcție de pachetul (familia de tarife/condițiile tarifare)Animawings achiziționat.
Fiecare piesă de bagaj va fi acceptată în baza regulilor tarifare si a serviciilor adiționale achiziționate de către pasager. Animawings își rezervă dreptul de a percepe costuri adiționale pentru fiecare piesă de bagaj acceptată la check-in, dacă aceasta nu a fost achitată în prealabil. În cazul în care greutatea unei piese de bagaj depășește 23 kg, Animawings va solicita plata unei taxe suplimentare de 10 EUR pe kilogram, la check-in, în timpul procesului de înregistrare. Cu toate acestea, niciun bagaj nu poate depăși limita de greutate de 32 kg. Greutatea pieselor de bagaj de cală nu poate fi cumulată între doi sau mai mulți pasageri.
Pentru fiecare bebeluș, Animawings va permite pasagerilor să aducă, în mod gratuit, un bagaj de cabină, respectiv un bagaj mic de mână (40cmX30cmX20cm) și un cărucior, care va fi transportat în cala aeronavei. Un agent se va ocupa de cărucior și îl va depozita în mod corespunzător în cala aeronavei, dacă pasagerul decide să îl folosească până la scara aeronavei.
Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 12 ani trebuie să aibă propriul loc și să fie achitat tariful aplicabil. În plus față de bagajele incluse în pachetul Animawings ales, pentru copiii cu vârsta sub cinci ani se acceptă, în mod gratuit, transportul unui cărucior, în cala aeronavei.
În momentul în care pasagerul predă bagajul de cală la ghișeul de check-in, bagajului i se va emite o Etichetă de Identificare/Tag, iar acesta va intra în custodia Animawings pentru a fi transportat la destinație. Animawings recomandă pasagerului să inscripționeze pe bagajul de cală numele, adresa și un număr de telefon la care acesta poate fi contactat.
Vă rugăm să rețineți că, în mod planificat, cărucioarele și bagajele supradimensionate (agabaritice), înregistrate de pasageri la ghișeul de check-in, sunt plasate ultimele pe banda de bagaje a aeroportului de destinație, având un circuit diferit față de cel a bagajelor de cală, încă de la descărcarea acestora. Acest aranjament este implementat pentru a minimiza riscul de deteriorare în timpul procesului de manipulare a bagajelor.
Bagajul de cală va fi transportat cu aceeași aeronavă ca și pasagerul. Dacă acest lucru nu va fi posibil din motive independente de voința operatorului de transport aerian, Animawings are obligația să transporte bagajul de cală până la destinația care este înscrisă pe biletul electronic, în cel mai scurt interval de timp.
N.B. La returul în România din Egipt, este obligatoriu să se înfolieze bagajele de cală corespunzător (pentru a fi acceptate la check-in) conform cu cerințele de securitate ale Ministerului Transporturilor din România, prin Ordinul nr. 1780/2018.
11.1.2. Transportul bicicletelor
Bicicletele pot fi transportate ca bagaj înregistrat, contra unei taxe suplimentare și în conformitate cu reglementările Animawings privind articolele interzise și mărfurile periculoase ( in conformitate cu prevederile IATA DGR).
Ghidonul bicicletei trebuie să fie rotit și fixat în siguranță de-a lungul cadrului, pedalele trebuie să fie îndepărtate, iar roțile trebuie să fie dezumflate. De asemenea, întregul ansamblu trebuie să fie ambalat cu un material de protecție adecvat.
Lungimea bicicletei nu trebuie să depășească 2 metri, iar greutatea maximă permisă este de 23 kg. În cazul în care greutatea bicicletei depășește 23 kg, Animawings va solicita plata unei taxe de serviciu suplimentare, denumită Exces de bagaje, pentru a accepta bicicleta pentru transport. Cu toate acestea, bicicleta nu poate depăși în niciun caz greutatea maximă de 32 kg.
Vă rugăm să rețineți că Animawings nu permite transportul echipamentelor sportive, inclusiv al bicicletelor electrice sau al scuterelor electrice care utilizează baterii cu litiu care nu pot fi demontate.
11.1.3. Transportul echipamentului sportiv
Animawings permite transportul de echipament de golf, schi și schi nautic, la un cost suplimentar. Echipamentul trebuie să fie împachetat în mod corespunzător într-o geantă concepută pentru transportul aerian, iar lungimea echipamentului sportiv nu trebuie să depășească 2 metri, în timp ce greutatea maximă permisă este de 23 kg. În cazul în care greutatea echipamentului sportiv depășește 23 kg, se va aplica o taxă pentru exces de bagaje. Cu toate acestea, vă rugăm să rețineți că greutatea oricărui echipament sportiv nu trebuie să depășească 32 kg. În plus, este important să respectați reglementările privind articolele interzise și mărfurile periculoase IATA DGR.
11.2. COLECTAREA ŞI LIVRAREA BAGAJULUI DE CALĂ
Pasagerul are obligația de a colecta bagajul de cală în momentul în care a ajuns la destinația înscrisă pe biletul de călătorie. În conformitate cu CHAPTER VI din prezentele Condiții de Călătorie, Animawings nu garantează conexiunile cu alte zboruri, motiv pentru care Animawings nu este răspunzător de transferul bagajului de cală către alți operatori de transport aerian, pasagerul având obligația de a ridica bagajul de la bandă și de a-l înregistra pe următorul zbor.
În cazul în care bagajul nu este ridicat de la bandă și înregistrat pe următorul zbor, și nici preluat într-o perioadă de 30 de zile calendaristice de la momentul la care a fost înregistrat în depozit, acesta va fi păstrat în custodia operatorului de transport aerian, percepându-se o taxă de depozitare. În cazul în care bagajul de cală nu este reclamat și colectat în decursul acestei perioade, Animawings poate să dispună de el în orice mod fără a avea vreo responsabilitate față de pasager. Dreptul de a revendica/colecta bagajul de cală aparține exclusiv proprietarului sau reprezentantului autorizat/ împuternicitului legal al acestuia, care trebuie să prezinte companiei aeriene eticheta de identificare a bagajelor/tichetul de identificare a bagajelor.
11.3. BAGAJUL DE MÂNĂ
11.3.1. Pasagerul are dreptul la un singur bagaj mic de mână, cunoscut si sub numele de bagaj personal, care nu poate depăși greutatea de 4kg și dimensiunile de 40cm x 28cm x 20cm. Adițional, în funcție de clasa sau familia tarifară a biletului, mai poate fi transportată o a doua piesă de bagaj de maxim 12 kg, numit bagaj mare de mână, cu dimensiunea de 56cm x 45cm x 25cm (lungime x lățime x înălțime).
Dimensiunile bagajului includ toate accesoriile acestuia (roți, mânere și buzunare exterioare, între altele). Orice obiect personal (poșetă, borsetă etc.), dar și aparatură electronică (aparat foto, iPad etc.) trebuie introduse în acest bagaj.
Adițional, fiecare pasager poate aduce în avion, în pungă sigilată, produsele cumpărate din magazinele Duty-free din cadrul aeroportului.
Instrumentele muzicale admise la controlul de securitate pot fi transportate ca bagaj de mână, cu condiția ca acestea să aibă dimensiunile maxime de 80 cm x 40 cm x 23 cm (lungime x lățime x înălțime) și greutatea maximă de 12 kg. În cazul în care dimensiunile și/sau greutatea instrumentului muzical depășesc limitele specificate, pasagerul va fi obligat să achiziționeze un loc suplimentar, în funcție de disponibilitate, pentru a transporta instrumentul în cabină.
În cazul în care pasagerul dorește să transporte bagaje fragile, ce depășesc dimensiunile sau greutatea admise pentru bagajele de mână, acesta poate achiziționa pentru bagajul respectiv un loc suplimentar, în mod obligatoriu la fereastră și adiacent locului său, cu condiția ca bagajul să respecte următoarele condiții:
a. să aibă dimensiunile minime superioare celor maxime admise pentru bagajul de mână, respectiv 56cm x 45cm x 25cm (lungime x lățime x înălțime).
b. să se încadreze în dimensiunile maxime, respectiv 140cm x 43cm x 30cm (lungime x lățime x înălțime), în cazul în care bagajul va fi amplasat pe jos, și 60cm x 43cm x 50cm (lungime x lățime x înălțime), în cazul în care bagajul este amplasat pe scaun.
c. să fie ambalat în mod corespunzător astfel încât suprafețele sale exterioare să nu prezinte protuberanțe (proeminențe) ascuțite/ tăioase.
d. să fie fixat cu ajutorul centurii de siguranță pe toată durata zborului.
e. să nu depășească greutatea de 50 kg.
Vă rugăm să rețineți că pasagerii sunt responsabili pentru transportul propriilor bagaje la bordul aeronavei și că nu au voie să aducă cărucioare de bagaje în aeronavă. În plus, pasagerii trebuie să se asigure că bagajele lor sunt transportate fără a deteriora interiorul aeronavei și fără a provoca perturbări sau neplăceri celorlalți pasageri.
11.3.2. Pentru îndeplinirea condițiilor de călătorie înainte de îmbarcare, fiecare pasager are obligația de a cântări bagajul de mână și de a demonstra că acesta intră în dispozitivele pentru verificare dimensională prezente (sizere), atât la ghișeul de check-in, cât și la poarta de îmbarcare. Personalul de check-in/îmbarcare din aeroport are dreptul de a verifica bagajele pasagerilor pentru a se asigura că acestea respectă întocmai regulile stabilite pentru bagajul de mână.
11.3.3. Animawings își rezervă dreptul de a refuza transportul oricărui bagaj de mână care nu se încadrează în dimensiunile recomandate de către Compania Aeriană și pentru care pasagerul nu îndeplinește condițiile menționate la articolul 11.4. Personalul de Check-in și de îmbarcare de la aeroport are autoritatea de a examina și de a verifica conformitatea bagajelor de mână cu normele aplicabile bagajelor de mână. Nerespectarea condițiilor de transport pentru bagajele de cabină poate duce la refuzul îmbarcării, cu excepția cazului în care pasagerul este de acord să depoziteze bagajul în cala aeronavei.
Compania Aeriană Animawings nu este răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat pasagerului ca urmare a nerespectării de către acesta a condițiilor de îmbarcare prevăzute în Condițiile de transport, inclusiv a condițiilor referitoare la bagajele de cabină.
11.4. OBIECTE CARE NU SE ACCEPTĂ ÎN BAGAJUL DE MÂNĂ
În conformitate cu Regulamentul (UE) 2015/1998 din 5 noiembrie 2015 de stabilire a măsurilor detaliate de implementare a standardelor de bază comune privind securitatea aviației și în conformitate cu reglementările naționale și internaționale în materie de siguranță a aviației, pasagerilor le este strict interzis să împacheteze orice obiect care ar putea compromite siguranța și securitatea zborului, a aeronavei sau a colegilor de zbor. Această interdicție cuprinde articolele descrise în Instrucțiunile tehnice pentru transportul aerian al mărfurilor periculoase, așa cum sunt prevăzute de Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI), Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA) și de reglementările interne ale Animawings.
În plus, pasagerilor li se interzice, de asemenea, să împacheteze articole care sunt interzise în mod explicit de legile, normele sau directivele oricărui stat de plecare sau de destinație. Astfel de articole pot include, dar nu se limitează la:
(a) Pistoale, arme de foc și alte dispozitive care lansează proiectile –dispozitive care pot fi sau par a putea fi utilizate pentru a cauza vătămări grave prin lansarea de proiectile, inclusiv:
Toate tipurile de arme de foc, cum ar fi: pistoale, revolvere, carabine, puști etc;
Pistoale de jucărie, copii și imitații ale armelor de foc, care pot fi confundate cu arme adevărate;
Părți componente ale armelor de foc, cu excepția lunetelor telescopice;
Arme cu aer comprimat și cu CO2, cum ar fi: pistoale, puști cu alice, carabine, precum și puști și pistoale cu bile;
Pistoale lansatoare de rachete de semnalizare și pistoale starter;
Arcuri, arbalete și săgeți;
Harpoane și lansatoare de harpoane;
Praștii și catapulte;
(b) Dispozitive paralizante – dispozitive concepute special pentru a paraliza sau a imobiliza, inclusiv:
Dispozitive cu electroșocuri, cum ar fi: pistoale cu electroșocuri, pistoale
paralizante (taser) și bastoane cu electroșocuri;
Dispozitive de asomare și dispozitive de ucidere a animalelor;
Substanțe chimice, gaze și sprayuri neutralizante și incapacitante, cum ar fi: sprayuri cu substanțe iritant - lacrimogene, sprayuri cu piper, sprayuri cu ardei iute, gaze lacrimogene, sprayuri cu acid și sprayuri cu substanțe repulsive pentru animale;
(c) Obiecte cu vârf ascuțit sau cu muchia ascuțită care pot fi utilizate pentru a cauza vătămări grave, inclusiv:
Obiecte concepute pentru a toca, cum ar fi topoare, securi și satâre;
Topoare și dălți de spart gheața;
Lame de ras;
Cuttere;
Cuțite cu lame cu lungimea mai mare de 6 cm;
Foarfece cu lame cu lungimea mai mare de 6 cm, măsurată de la ax;
Echipamente de arte marțiale, cu vârf ascuțit sau cu lamă ascuțită;
Săbii și spade;
(d) Unelte de lucru care pot fi utilizate atât pentru a cauza vătămări grave, cât și pentru a pune în pericol siguranța aeronavei, inclusiv:
Răngi;
Burghie și vârfuri de burghie, inclusiv mașini de găurit electrice portabile fără fir;
Unelte cu lamă sau tijă cu o lungime mai mare de 6 cm, care pot fi utilizate ca arme, cum ar fi șurubelnițe și dălți;
Fierăstraie, inclusiv fierăstraie electrice portabile fără fir;
Arzătoare de sudură;
Pistoale de împușcat bolțuri și pistoale de bătut cuie;
(e) Instrumente contondente – obiecte care pot fi utilizate pentru a cauza vătămări grave atunci când sunt folosite pentru a lovi, inclusiv:
Bâte de baseball și softball;
Ciomege și bastoane, cum ar fi bastoanele de poliție;
Echipamente specifice artelor marțiale;
(f) Substanțe și dispozitive explozive și incendiare care pot sau par a putea fi utilizate pentru a cauza vătămări grave sau a pune în pericol siguranța aeronavei, inclusiv:
Muniție;
Capse detonante;
Detonatoare și fitiluri;
Copii sau imitații ale dispozitivelor explozibile;
Mine, grenade și alte dispozitive explozibile militare;
Artificii și alte articole pirotehnice;
Bombe fumigene și cartușe fumigene;
Dinamită, praf de pușcă și explozibili plastici.
În cazul în care un pasager nu respectă dispozițiile care interzic transportul obiectelor periculoase și al altor articole interzise în bagajele sale, Animawings nu poate fi trasă la răspundere pentru orice pierdere, deteriorare sau distrugere a unor astfel de articole care ar putea apărea în timpul manipulării sau transportului. Este responsabilitatea exclusivă a pasagerului să se asigure că bagajele sale nu conțin obiecte interzise, astfel cum sunt enumerate în Instrucțiunile tehnice pentru transportul aerian al mărfurilor periculoase emise de Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI), de Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA) și de reglementările interne ale Animawings, și că respectă legile, normele sau ordinele oricărui stat către sau dinspre care călătoresc.
Animawings oferă următoarele anexe ca referință pentru pasageri, dar acest lucru nu limitează dreptul companiei aeriene de a interzice orice element considerat nesigur sau interzis prin lege sau regulament.
Dangerous Goods Regulations ( DGR) IATA_table 2.3_64th EDITION 1st of January 2023
LISTA ARTICOLELOR INTERZISE ÎN BAGAJUL DE MÂNĂ_CABINĂ 2023
11.5. OBIECTE CARE NU SE ACCEPTĂ ÎN BAGAJUL DE CALĂ
În conformitate cu Regulamentul (UE) 2015/1998 din 5 noiembrie 2015 de stabilire a măsurilor detaliate de implementare a standardelor de bază comune privind securitatea aviației și în conformitate cu reglementările naționale și internaționale în materie de siguranță a aviației, pasagerilor le este strict interzis să împacheteze orice obiect care ar putea compromite siguranța și securitatea zborului, a aeronavei sau a colegilor de zbor. Această interdicție cuprinde articolele descrise în Instrucțiunile tehnice pentru transportul aerian al mărfurilor periculoase, așa cum sunt prevăzute de Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI), Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA) și de reglementările interne ale Animawings.
În plus, pasagerilor li se interzice, de asemenea, să împacheteze articole care sunt interzise în mod explicit de legile, normele sau directivele oricărui stat de plecare sau de destinație. Astfel de articole pot include, dar nu se limitează la:
(a) Substanțe și dispozitive explozive și incendiare care pot fi utilizate pentru a cauza vătămări grave sau care pot pune în pericol siguranța aeronavei, inclusiv:
Muniție;
Capse detonante;
Detonatoare și fitiluri;
Mine, grenade și alte dispozitive explozibile militare;
Artificii și alte articole pirotehnice;
Bombe fumigene și cartușe fumigene;
Dinamită, praf de pușcă și explozibili plastici.
În cazul în care un pasager nu respectă dispozițiile care interzic transportul obiectelor periculoase și al altor articole interzise în bagajele sale, Animawings nu poate fi trasă la răspundere pentru orice pierdere, deteriorare sau distrugere a unor astfel de articole care ar putea apărea în timpul manipulării sau transportului. Este responsabilitatea exclusivă a pasagerului să se asigure că bagajele sale nu conțin obiecte interzise, astfel cum sunt enumerate în Instrucțiunile tehnice pentru transportul aerian al mărfurilor periculoase emise de Organizația Aviației Civile Internaționale (ICAO), de Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA) și de reglementările interne ale Animawings, și că respectă legile, normele sau ordinele oricărui stat către sau dinspre care călătoresc.
Animawings oferă următoarele anexe ca referință pentru pasageri, dar acest lucru nu limitează dreptul companiei aeriene de a interzice orice element considerat nesigur sau interzis prin lege sau regulament.
Animawings oferă următoarele anexe ca referință pentru pasageri, dar acest lucru nu limitează dreptul companiei aeriene de a interzice orice element considerat nesigur sau interzis prin lege sau regulament.
Dangerous Goods Regulations ( DGR) IATA_table 2.3_64th EDITION 1st of January 2023
LISTA ARTICOLELOR INTERZISE ÎN BAGAJUL DE CALĂ 2023
11.6. ANIMALE VII
11.6.1. Animawings acceptă transportul la bordul aeronavelor a animalelor vii de mici dimensiuni din clasa PET (doar câini și pisici), cu excepția RASELE DE ANIMALE DE COMPANIE specificate în "ANEXA 1. ANIMAWINGS - RASE DE ANIMALE DE COMPANIE NEACCEPTATE". Transportul animalelor de companie este supus unei taxe pe segment de zbor și se achiziționează prin intermediul site-ului online al companiei aeriene.
Animalele trebuie sa fie în etate de minimum 3 luni, vaccinate, curate, fără miros, sănătose, inofensive independente de laptele matern, să nu fie gestante. Acestea trebuie să fie transportate în cuști specializate (recomandare: certificate/atestate IATA) de dimensiuni maxime 45cm x 30cm x 23cm (lungime x lățime x înălțime) și cu greutatea totală de maximum 8 kg.
Cușca PET trebuie să fie furnizată de către pasager și să corespundă condițiilor de dimensiune și greutate, precum și exigențelor de soliditate, de protejare a animalului și a persoanelor și obiectelor înconjurătoare. Nu este permisă transportarea a mai mult de 5 (cinci) astfel de animale din clasa PET pe un zbor, cu obligația proprietarului de a ține cușca sub scaunul din față pe durata zborului.
Transportul mai multor animale într-o singură cușcă este permis, cu condiția ca animalele să beneficieze de un confort adecvat (astfel încât să poată sta în picioare fără dificultate și să se întindă fără a fi nevoite să se atingă între ele) în limitele de greutate și de dimensiune prescrise pentru containerul PET, specificate mai sus. Taxa de transport pentru astfel de cazuri este percepută pentru fiecare cușcă, pe segment de zbor, și trebuie achiziționată prin intermediul site-ului web al companiei aeriene. Pasagerii care călătoresc cu un bebeluș, nu pot călători și cu un animal de companie.
Pasagerii, care intenționează să călătorească cu animalul de companie în cabină, au obligația de a se prezenta la ghișeul de Check-in din aeroport cu minimum 90 de minute înainte de decolare, cu documentația menționată în cadrul art. 11.6.2, pentru a îndeplini formalitățile necesare călătoriei cu PET. Pasagerii care călătoresc cu PET trebuie să meargă la biroul de Check-in, chiar dacă au efectuat check-in-ul online și/sau pasagerii nu au bagaje de înregistrat. În cabină este permisă o singură cușcă cu animale per pasager. Un animal suplimentar poate fi îmbarcat în cabină, în condițiile achiziționării unui loc suplimentar.
Pasagerii care intenționează să călătorească cu animalele de companie în cabină trebuie să se prezinte la ghișeul de check-in al aeroportului cu cel puțin 90 de minute înainte de decolare pentru a îndeplini formalitățile de check-in. Aceștia sunt obligați să aducă documentele necesare menționate la articolul 11.6.2 pentru a facilita formalitățile de călătorie PET. Pasagerii care călătoresc cu animale de companie trebuie să se prezinte la ghișeul de check-in pentru a îndeplini formalitățile de Check-in și/sau pentru a lăsa eventualele bagaje, chiar dacă au efectuat check-in online sau nu au bagaje de înregistrat. Fiecare pasager are dreptul la o cușcă pentru animale de companie în cabină. Pentru a calatorii cu un animal de companie/cușcă suplimentara, pasagerul trebuie sa achiziționeze un loc suplimentar.
11.6.2. Pentru a călători cu animalul de companie într-un stat membru al UE, animalele vii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
1. Animalul de companie trebuie să aibă un microcip implantat sub piele în scopul identificării sau, alternativ, un cod tatuat, cu condiția ca acesta să fi fost aplicat înainte de 03.07.2011.
2. Animalul de companie trebuie să posede un carnet de sănătate, care servește drept dovadă a istoricului său medical și a altor informații conexe.
3. Animalul de companie trebuie să fi primit vaccinul antirabic, în conformitate cu legislația în vigoare, așa cum se specifică la http://ec.europa.eu/food/animals/pet-movement/eu-legislation/non-commercial-eu_en.
4. Animalul de companie trebuie să primească un pașaport european pentru animale de companie, ceea ce este posibil numai dacă este examinat și autorizat de un medic veterinar care a fost autorizat în mod corespunzător de către autoritățile competente să elibereze astfel de pașapoarte.
11.6.3. Pentru a asigura confortul tuturor pasagerilor, pasagerilor care călătoresc cu animale de companie în cabină li se vor atribui locuri la fereastră începând cu rândul 26. În cazul în care există mai multe animale de companie în cabină, Animawings își rezervă dreptul de a le poziționa în mod corespunzător pentru a preveni orice comportament perturbator al animalelor.
11.6.4. Din motive de siguranță, pasagerilor care călătoresc cu animale de companie în cabină nu trebuie să li se atribuie locuri pe un rând de ieșire de urgență sau pe rândurile aflate imediat înainte sau după rândul de ieșire de urgență.
12. Excedent de bagaj
La Animawings, respectăm cu strictețe regulile privind politica de bagaje pentru a facilita o experiență de călătorie cât mai plăcută tuturor pasagerilor. Respectarea acestor politici este importantă deoarece contribuie la operarea eficientă și ajută la prevenirea întârzierilor și a perturbărilor care pot apărea în timpul procesului de îmbarcare. Bagajele de cală care depășesc cantitatea, greutatea sau dimensiunile specificate sunt guvernate de Politica de Excedent de Bagaj Animawings , după cum urmează:
Obiect personal
Bagaj de mână
Bagaj de cală
N.B. Greutatea maximă permisă de AnimaWings a oricărui bagaj de cală (transportat în cala aeronavei) nu trebuie să depășească 32 kg/buc (cu taxă pentru exces de bagaj plătită).
12.1.1. Programul de operare a zborurilor Animawings este cel publicat pe website-ul oficial. Orarul de zbor se poate schimba oricând, chiar și între data rezervării și data la care este stabilită călătoria. Orice modificare intervenită în programul de operare Animawings va fi introdusă pe site-ul Animawings și va fi comunicată pasagerului în mod automat, din sistemul de rezervare. Recomandăm ca pasagerii să urmărească inclusiv mailurile de notificare din folderul spam, deoarece aceste mesaje ar putea fi direcționate inclusiv în acest folder, lucru care se întâmplă din cauza setărilor de Securitate (Gmail, Yahoo, Hotmail etc), care sunt independente de Animawings.
12.1.2. În momentul efectuării rezervării, pasagerul va avea la dispoziție datele de călătorie, precum și ora programată a decolării, care se vor regăsi și pe biletul de călătorie primit ca urmare a efectuării rezervării și confirmarea plății.
Animawings va depune toate diligențele pentru a informa pasagerul cu privire la orice modificare a programului de zbor prin intermediul metodelor de comunicare disponibile, cum ar fi e-mailul, telefonul sau agenții de handling din aeroport. Este responsabilitatea pasagerului să furnizeze informații de contact corecte și actualizate la momentul efectuării rezervării. În cazul în care există modificări ale datelor de contact înregistrate, pasagerul trebuie să le modifice din "Gestionare rezervare" sau să notifice fără întârziere departamentelor de Call Center sau Relații Clienți.
12.2. ANULAREA ZBORURILOR DE CĂTRE COMPANIA AERIANĂ
12.2.1. În cazul în care un zbor este anulat sau nu se desfășoară conform programului de zbor menționat pe biletul de călătorie, cu acordul pasagerilor, Animawings va acționa după cum urmează:
a. Va transporta pasagerul cu prima cursă efectuată de companie către destinația finală a pasagerului, în limita locurilor disponibile, fără a plăti taxe suplimentare, iar în cazul în care se va impune, va putea prelungi valabilitatea biletului de călătorie,
sau
b. Va restitui în întregime suma plătită de către pasager, răspunderea Companiei încetând din acel moment.
12.2.2. În cazul anulării unui zbor, compania aeriană Animawings nu este răspunzătoare pentru recuperarea cheltuielilor efectuate de către pasageri pentru cazare și alte cheltuieli pe care le pot face. Pasagerii sunt sfătuiți să obțină o asigurare de călătorie sau de vacanță, care să acopere perioada de călătorie pentru a minimiza eventualele pierderi financiare datorate anulărilor sau altor evenimente neprevăzute
13.1. În conformitate cu termenii stabiliți în cadrul prezentului Contract, biletele de călătorie sunt în principiu nerambursabile, cu excepția acelor bilete unde tariful prevede expres caracterul lor rambursabil, cu sau fără plata unei penalizări.
13.2. În condițiile în care Animawings nu își poate îndeplini obligația de transport, acesta va restitui tariful plătit sau o parte din acesta, în conformitate cu prezentul articol:
a. Restituirea integrală a sumei înscrise pe biletul de călătorie, în situația în care zborul a fost anulat și nu există posibilitatea oferirii unei alternative.
b. În cazul în care este anulat zborul unui segment din ruta înscrisă pe biletul de călătorie, suma restituită pasagerului va fi egală cu diferența dintre tariful plătit pentru ruta întreagă și tariful aplicabil pe segmentul necălătorit, fie să ofere un segment de zbor alternativ, în funcție de programul de operare al companiei aeriene și de cererea pasagerului.
13.3. Restituirile se realizează numai persoanelor al căror nume este înscris pe biletul de călătorie sau a celor care au efectuat plata, pe baza prezentării biletului și a documentului care atestă plata.
13.4. Cererile pentru rambursare se realizează contactând Departamentul Relații Clienți, în scris, prin transmiterea unui email la adresa: claims@animawings.com. Cererea trebuie să includă numele pasagerului așa cum apare pe bilet, dovada plății și biletul în sine.
13.5. Restituirea se va realiza în aceeași valută care a fost folosită pentru plata biletului de călătorie și în același cont bancar din care a fost efectuată plata inițială.
13.6. În cazul în care pasagerul acceptă o altă formă de rambursare sau despăgubire (servicii suplimentare ale Companiei/vouchere/creditare), prevederile acestui articol se aplică respectivei alternative de rambursare.
14.1. GENERALITĂȚI
Pasager turbulent este acea persoană care comite oricare dintre următoarele acte la bordul unei aeronave civile, din momentul în care ușa aeronavei este închisă, înainte de decolare, până în momentul în care aceasta este deschisă, după aterizare, precum și pe durata procesării acestuia (Check-in/îmbarcare), indiferent de momentul în care acesta se află:
agresiunea, intimidarea sau amenințarea care pot periclita ordinea și liniștea publică de la bordul aeronavei sau siguranță și securitatea persoanelor sau a bunurilor acestora;
imprudență deliberată sau deteriorarea aeronavei, a echipamentelor, a structurii și echipamentelor aferente, și care poate periclita ordinea și liniștea publică de la bordul aeronavei sau siguranța și securitatea persoanelor sau a bunurilor acestora;
comunicarea cu intenție de informații false, care pun în pericol siguranța și securitatea aeronavei;
refuzul de a respecta o instrucțiune legală dată de comandantul aeronavei sau în numele acestuia de către un membru al echipajului, cu scopul de a
asigura siguranța și securitatea aeronavei sau a persoanelor și bunurilor aflate la bord sau cu scopul de a menține ordinea și disciplina la bordul aeronavei;
refuzul de a respecta instrucțiunea legală privind interzicerea fumatului la bordul aeronavei;
În conformitate cu Convenția de la Tokyo, precum și ținând cont de cele evidențiate mai sus, comandantul aeronavei are autoritatea:
de a interzice accesul la bordul aeronavei persoanei aflate în stare inadecvată, în cazul în care aceasta ar putea periclita siguranța aeronavei sau a ocupanților acesteia;
de a debarca orice persoană sau orice parte a încărcăturii pe care o consideră, din punctul său de vedere, un potențial pericol la siguranța aeronavei sau a ocupanților acesteia, fără ca pasagerul aflat în stare inadecvata sau cu un comportament inadecvat să aibă drept la rambursare sau despăgubire și cu posibilitatea ca acestuia să îi fie refuzată o viitoare călătorie;
de a hotărî aterizarea pe cel mai apropiat aeroport pentru a debarca pasagerul turbulent.
În cazul în care comportamentul inadecvat al pasagerului turbulent, are ca urmare îndeplinirea unei fapte care conține elementele unei posibile contravenții/infracțiuni, Compania Aeriană va raporta atât acest comportament inadecvat, cât și urmările sale, autorităților competente în vederea începerii unei posibile urmăriri contravenționale sau penale, pentru acțiunile întreprinse de către pasagerul turbulent la bordul aeronavei. În situația în care din cauza conduitei necorespunzătoare a pasagerului, transportatorul aerian este nevoit să devieze traiectoria aeronavei către o nouă destinație, alta față de cea care era stabilită inițial, pentru ca pasagerul în cauză să fie debarcat, acesta din urmă va suporta toate costurile rezultate în urma acestei aterizări forțate, inclusiv eventualele penalități impuse transportatorului aerian de către autoritățile competente din țara în care a aterizat.
Pasagerul nu are dreptul să consume băuturi alcoolice, altele decât cele servite sau vândute de către membrii echipajului, la bordul aeronavei. Transportatorul aerian își rezervă dreptul de a refuza servirea băuturilor alcoolice oricărui pasager care se află în stare inadecvată, pentru a nu aduce atingere siguranței și securității zborului.
14.2. DISPOZITIVE ELECTRONICE
Din motive de siguranță și securitate a zborului, transportatorul aerian poate interzice sau limita folosirea dispozitivelor electronice la bordul aeronavei, dacă acestea nu se află în conformitate cu prevederile și mențiunile specificate de către Organizația Aviației Civile Internaționale (ICAO) “Instrucțiunile Tehnice pentru Transportul Aerian ale Obiectelor Periculoase”, ale celor menționate de către Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni (IATA), ale reglementărilor interne Animawings, precum și cele interzise prin legislație, reguli sau ordine aflate în vigoare ale statelor de tranzit și/sau de destinație.
Vă rugăm așadar să consultați și anexele suplimentare incluse în secțiunea ”Termeni și condiții de călătorie Animawings”, iar pentru orice neclarități vă rugăm să contactați departamentul nostru de Customer Service la adresa customerservice@animawings.com.
15.1. GENERALITĂŢI
15.1.1. Pasagerul este responsabil pentru deținerea tuturor documentelor și vizelor necesare efectuării călătoriei.
15.1.2. Transportatorul aerian nu este responsabil pentru consecințele care rezultă din imposibilitatea pasagerului de a procura documentele sau vizele necesare efectuării călătoriei.
15.2. DOCUMENTELE DE CĂLĂTORIE
Înainte de efectuarea călătoriei, pasagerul trebuie să prezinte toate documentele necesare efectuării călătoriei, printre care, dar nu limitat la acestea, cele de trecere a frontierelor, documentele de sănătate, precum și orice alte documente cerute prin legi, reguli, ordine sau cerințe ale țărilor implicate. Pentru motive de securitate, Compania Aeriană își rezervă dreptul de a solicita realizarea și păstrarea de copii după aceste documente. Animawings își rezervă dreptul de a refuza transportul pasagerilor în cazul în care aceștia nu respectă cerințele de mai sus sau în cazul în care documentele acestora de călătorie nu sunt corespunzătoare.
15.3. VIZE NECESARE
Pentru a asigura respectarea reglementărilor internaționale și pentru a menține siguranța și securitatea transportului aerian, este responsabilitatea fiecărui pasager să obțină și să prezinte toate documentele de călătorie necesare, inclusiv, dar fără a se limita la acestea, documentele de trecere a frontierei și documentele de sănătate, conform legilor, normelor, ordinelor și cerințelor țărilor implicate în itinerariul de călătorie.
Animawings oferă asistență pasagerilor prin redirecționarea către site-uri web de unde aceștia pot obține informații despre documentele necesare pentru țările de tranzit/destinație. Cu toate acestea, compania aeriană nu poate fi trasă la răspundere pentru orice probleme care decurg din nerespectarea de către un pasager a acestor cerințe sau din faptul că nu deține documentele de călătorie corespunzătoare. În cazul în care un pasager nu respectă cerințele menționate mai sus sau dacă documentele de călătorie nu sunt adecvate, compania aeriană își rezervă dreptul de a refuza transportul, la discreția sa.
https://www.politiadefrontiera.ro/
https://www.mae.ro/en
15.4. REFUZUL INTRĂRII ÎN ȚARA DE DESTINAȚIE
În cazul în care pasagerului îi este refuzată intrarea în țara de destinație, acesta este responsabil de plata oricărei amenzi sau taxe impuse transportatorului de Guvernul țării respective, precum și de plata returnării acestuia în țara de plecare. Transportatorul aerian nu va rambursa tariful plătit de către pasager pentru transportul acestuia până în țara în care acestuia i-a fost interzisă intrarea.
În cazul în care unui pasager i se refuză intrarea în țara de destinație, pasagerul este singurul responsabil pentru plata oricăror amenzi sau taxe impuse transportatorului de către guvernul țării respective, precum și pentru costul întoarcerii sale în țara de plecare. Transportatorul aerian nu va rambursa tariful plătit de către pasager pentru transportul acestuia până în țara în care acestuia i-a fost interzisă intrarea.
15.5. PASAGERII SUNT RESPONSABILI PENTRU AMENZI, COSTURI DE DETENŢIE
În cazul în care transportatorul aerian este obligat să plătească amenzi sau penalități sau să suporte cheltuieli derivate din nerespectarea de către pasager a legilor, regulilor, ordinelor sau cerințelor de călătorie ale țărilor implicate sau din imposibilitatea de a prezenta documentele necesare, pasagerul va rambursa, la cerere, orice sumă sau cheltuială realizată de către transportator pentru actele/faptele acestuia. În acest sens, transportatorul aerian poate compensa valoarea acestor amenzi/penalizări cu contravaloarea segmentelor nefolosite din Biletul de călătorie sau orice alte fonduri ale pasagerului care se află în posesia transportatorului, iar în cazul în care aceasta nu este suficientă, transportatorul aerian se poate întoarce împotriva pasagerului pentru a recupera întreaga sumă restantă.
15.6. CONTROALE LA AEROPORT
În cadrul formalităților de îmbarcare, după procesul de Check-in (în cazul în care se efectuează), pasagerul și bagajele acestuia sunt supuse controlului de Securitate (anti-tero). Ulterior acestei verificări se realizează controlul Poliției de Frontieră, iar în cazul în care există solicitări din partea personalului vamal sau ale altor oficialități guvernamentale, pasagerul poate fi obligat să supună controlului, bagajul său. Transportatorul aerian nu poate fi ținut răspunzător pentru nicio pierdere sau daună suferită în decursul sau din cauza acestor verificări.
15.7. ÎNTRERUPEREA ÎN CAZ DE URGENŢĂ A ZBORULUI
În cazul în care starea de sănătate a unui pasager care se află la bordul aeronavei se agravează, iar transportatorul aerian este constrâns să aterizeze de urgență pe cel mai apropiat aeroport pentru ca acesta să poată primi asistența medicală necesară, pasagerul va fi responsabil pentru toate costurile medicale și pentru toate costurile de cazare ale familiei sau prietenilor care îl acompaniază, precum și pentru costurile viitoare de transport de la punctul de oprire neplanificată până la destinația finală. Animawings Airlines sfătuiește pasagerii să aibă asupra lor o asigurare medicală și de transport valabilă pe durata călătoriei. Transportatorul aerian nu este responsabil pentru niciuna dintre cheltuielile menționate mai sus.
16.1. CONDIȚII GENERALE DE RĂSPUNDERE
Răspunderea transportatorului aerian este determinată prin Termenii și Condițiile de Călătorie Animawings. În acest caz, ținând cont de faptul că răspunderea transportatorului aerian este limitată, Animawings recomandă pasagerului să încheie o asigurare de călătorie cu o societate de asigurări specializată în astfel de cazuri. Cu excepția cazurilor prevăzute de legislația internă și cea comunitară, transportul aerian realizat de către Animawings se supune regulilor și limitărilor legate de răspunderea stabilită de către Convenția de la Montreal, doar în cazul în care transportul este unul internațional la care respectiva convenție se aplică. Cu excepția cazurilor prevăzute de legislația internațională, transportul aerian realizat de către Animawings se supune regulilor și limitărilor legate de răspunderea stabilită de către Regulamentul (CE) nr. 261/2004, doar în cazul în care transportul este unul comunitar. Orice răspundere a transportatorului aerian pentru daune va fi redusă în cazul în care pasagerul, prin orice neglijență, eroare sau omisiune din partea sa, favorizează, cauzează sau contribuie la producerea daunei. Transportatorul aerian va fi răspunzător doar pentru daunele care se produc în timpul zborului sau pe segmentele de zbor unde numărul de zbor cu codul nostru (A2) apare în chenarul companiei de transport pe Biletul de călătorie pentru acel zbor sau segment de zbor.
Animawings nu este responsabilă pentru conținutului bagajelor în cazul pierderii, întârzierii și/sau deteriorării bunurilor din următoarele categorii:
Articole fragile sau perisabile
Bani, cărți de credit, cecuri
Bijuterii, ochelari, obiecte din argint/aur, metale sau pietre prețioase, obiecte de valoare
Acte juridice, documente de afaceri, obligațiuni, acțiuni etc
Echipamente foto și electronice: computere, aparate foto, camere video, telefoane mobile, date dispozitive de stocare a datelor (playere MP3, unități USB, iPod-uri) etc
Titluri de valoare, chei
Pixuri sau stilouri de marcă
Manuscrise, cărți sau publicații unice
Tablouri, antichități, artefacte, obiecte de colecție, opere de artă
Documente, pașapoarte și alte documente de identificare sau călătorie
Mostre și bunuri comerciale
Produse medicale și medicamente
În general, obiectele de valoare care sunt incluse în bagajul de cală al pasagerilor, cu sau fără informarea transportatorului implicat
Obiecte atașate la bagaj, cum ar fi saci de dormit, perne sau saltele.
Înainte de coborârea din aeronavă, dar și pe durata zborului, recomandăm pasagerilor să verifice/să țină sub observație bunurile personale, dat fiind faptul că răspunderea pentru obiectele uitate în aeronavă le aparține, iar Animawings nu poate fi responsabilă de pierderea, uitarea, distrugerea, dispariția unor obiecte în timpul zborului sau de la bordul aeronavelor.
16.2. RĂSPUNDEREA PENTRU BAGAJUL DE MÂNĂ
Compania Aeriană Animawings nu este răspunzătoare pentru pierderea sau lipsa din conținut a bagajului de mână.
16.3. RĂSPUNDEREA PENTRU BAGAJUL DE CALĂ
16.3.1. Bagaj Deteriorat
În cazul în care bagajul de cală este deteriorat, pasagerul va primi despăgubiri în conformitate cu următoarele condiții:
1) Pasagerul pune la dispoziția Animawings:
a. Dovada achiziției, respectiv chitanța sau factura;
b. PIR (Raport de Iregularitate a Proprietății) întocmit la Biroul de Asistență Bagaje (biroul care are afișat logo-ul Animawings) din aeroport (înainte de părăsirea zonei benzilor de bagaje din aeroportul de sosire);
c. Cartea de Îmbarcare și eticheta de identificare a Bagajului;
d. Fotografii demonstrative cu bagajul deteriorat, care sa includă și cadrul din care se poate vedea marca acestuia (nu doar detalii).
Respectând condițiile de mai sus, valoarea asociată bagajului de cală deteriorat, se va calcula în conformitate cu gradul de uzură al acestuia. Gradul de uzură se va aprecia în funcție de perioada de utilizare, respectiv vechimea bagajului în funcție de data achiziției, după cum urmează:
Primul an de utilizare.Uzura reprezintă 20% din valoarea de achiziție, conform chitanței de cumpărare. Exemplu:Valoarea de achiziție a bagajului este de 500 lei. Uzura bagajului reprezintă 20% din 500 lei, respectiv 100 lei. Valoarea rambursată pasagerului este de 400 lei, respectiv diferența dintre valoarea de achiziție și valoarea uzurii bagajului.
Începând cu al doilea an de utilizare.La valoarea uzurii se adaugă câte 10% pentru fiecare an ulterior de utilizare. Exemplu: Valoarea de achiziție a bagajului este de 500 lei. În anul 3 de utilizare, uzura bagajului reprezintă 40% din valoarea bagajului (500 lei), respectiv 200 lei. Valoarea rambursată pasagerului este de 300 lei, respectiv diferența dintre valoarea de achiziție și valoarea uzurii bagajului.
2) Pasagerul nu poate face dovada achiziției, însă a pus la dispoziția Animawings următoarele:
a. PIR (Raport de Iregularitate a Proprietății) întocmit la Biroul de Asistență Bagaje (biroul care are afișat logo-ul Animawings) din aeroport (înainte de părăsirea zonei benzilor de bagaje din aeroportul de sosire);
b. Cartea de Îmbarcare și eticheta de identificare a Bagajului;
c. Fotografii demonstrative cu bagajul deteriorat, care sa includă și un cadrul din care se poate vedea marca acestuia (nu doar detalii).
Respectând condițiile de mai sus, valoarea asociată bagajului de cală deteriorat, se va calcula în funcție de gradul de distrugere și tipul bagajului după cum urmează:
Bagajul este deteriorat și nu mai poate fi folosit ulterior zborului.
- Branduri Premium: până la 80 EUR/piesă
- Branduri Regular: până la 50 EUR /piesă
Bagajul este deteriorat și necesită reparații pentru a putea fi folosit.
- Branduri Premium: până la 40 EUR/piesă
- Branduri Regular: până la 20 EUR /piesă
Branduri Premium (ex. Samsonite, RIMOWA, HARTMANN, LOUIS VUITTON, American Tourister, L.L. Bean, Briggs & Riley etc) / Branduri Regular ( altele decât cele menționate mai sus).
Atenție: Pasagerul trebuie să facă dovada că piesa de bagaj este brand original: Cod Produs, Fotografii, Certificat de Autenticitate, confirmare scrisă din partea companiilor de unde piesa de bagaj a fost achiziționată sau din partea departamentului de Relații Clienți al acestora.
Transportatorul aerian nu își asumă responsabilitatea pentru distrugerea obiectelor din conținutul bagajelor, pentru bagajele pătate de anumite substanțe (vin, ulei, alimente etc.) sau pentru cele care au suferit deteriorări minore (spre exemplu: zgârieturi, ruptură pe cusătură cauzate de greutatea în exces și nu numai: cifru, cheițe de fermoar rupte, mânere laterale desprinse, tag-uri lipsă, orice alte accesorii ale bagajului care nu au fost avariate integral).
În cazul în care pasagerul se prezintă la ghișeul de Check-in cu un bagaj deteriorat înaintea zborului, acesta va fi preluat și etichetat cu eticheta de răspundere limitată (Limited Release), iar transportatorul aerian nu va avea nicio responsabilitate cu privire la starea ulterioară a bagajului, în cazul în care acesta se deteriorează în timpul călătoriei.
În cazul în care pasagerul transportă obiecte interzise în conformitate cu art. 11.5 în bagajul de cală, transportatorul aerian nu este răspunzător pentru daunele cauzate acestora. În cazul în care bagajele de cală conțin bunuri perisabile (alimente, băuturi etc.) ori alterate, transportatorul aerian își rezervă dreptul de a scoate și de a casa conținutul de acest fel, fără ca pasagerul să fie despăgubit.
16.3.2.Bagaj Întârziat
În cazul în care bagajul de cală al pasagerului este întârziat, transportatorul aerian este răspunzător pentru daunele dovedite, doar în situația în care acesta nu a luat toate măsurile necesare pentru a evita respectivele daune sau dacă a fost imposibil să se ia aceste măsuri.
Compensațiile oferite de către transportatorul aerian pentru bagajele întârziate sunt calculate în baza documentelor fiscale ce atestă achiziția obiectelor personale de strictă necesitate (articole de igienă, lenjerie intimă și, dacă situația o va impune, un rând de haine după mai mult de 24 de ore de întârziere). Nu se acordă despăgubire pentru rezidenți.
Valoarea estimativă a despăgubirii poate fi de până la 40 EUR/zi per bagaj întârziat.
Pentru a solicita despăgubiri pentru bagajele întârziate, pasagerii trebuie să trimită chitanțele aferente cumpărăturilor specificate mai sus, informațiile despre zbor și numele pasagerilor la claims@animawings.com în termen de 21 de zile de la primirea bagajelor.
16.3.3.Bagaj Pierdut
Răspunderea transportatorului aerian pentru pierderea Bagajului de Cală va fi limitată la 19 DST per kilogram. Valoarea despăgubirii se va determina în funcție de greutatea înregistrată la momentul predării bagajului de cală, și nu în funcție de valoarea obiectelor lipsă sau avariate. În cazul excepțional în care greutatea bagajului de cală nu a fost înregistrată la momentul check-in-ului, despăgubirea se va calcula în conformitate cu greutatea standard de 23 kg.
16.3.4. Altele
Transportatorul aerian nu este răspunzător pentru:
daunele suferite de către bagajele de cală, în măsura în care acestea au survenit ca urmare directă sau indirectă a calității necorespunzătoare a bagajului, a unui defect sau viciu de material/de formă sau a supraîncărcării acestuia
deteriorări provocate la Controlul de Securitate
deteriorări superficiale apărute în urma manipulării normale a bagajelor înregistrate predate la transport, cum ar fi: pierdere/distrugere curele de strângere/securizare, tăieturi și zgârieturi minore, scămoșare, pierderea/deteriorarea elementelor atașate bagajului care nu au fost prevăzute de producător și nu afectează utilizarea normală, ulterioară, a bagajului (lacăt, etichete/tag nume, curele, huse etc.).
Termenii și Condițiile de Călătorie nu anulează excluderi sau limitări ale răspunderii prezente în reglementările Internaționale, Europene sau în legile interne în vigoare, decât dacă acest lucru se specifică în mod expres.
Pentru a evita oricare dintre aceste situații, recomandarea transportatorului aerian este de a încheia o poliță de asigurare a bagajelor.
16.4. RĂSPUNDEREA ÎN CAZ DE ACCIDENTE
În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 889/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 mai 2002 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2027/1997 al Consiliului din 9 octombrie 1997 privind răspunderea operatorilor de transport aerian în caz de accidente, în situația în care, ca urmare a unui accident produs în cursul operațiunilor de îmbarcare sau debarcare, sau la bordul aeronavei în timpul zborului efectuat de către transportatorul aerian, ar putea rezulta decesul, rănirea sau vătămarea corporală a pasagerului, răspunderea transportatorului aerian nu este limitată financiar.
Pentru orice daune până la suma de 100.000 DST, transportatorul aerian nu poate contesta solicitarea pentru despăgubire. Peste această sumă, transportatorul aerian se poate apăra împotriva unei solicitări de despăgubire, dovedind că el și agenții săi au luat toate măsurile necesare pentru a evita dauna sau că a fost imposibil pentru el sau pentru agenții săi de a lua astfel de măsuri.
În cazul în care operatorul de transport aerian dovedește că dauna a fost produsă ori favorizată de neglijența pasagerului rănit sau decedat, operatorul de transport aerian poate fi exonerat integral sau parțial de răspundere. Transportatorul aerian va realiza, fără întârziere și într-o perioadă care nu depășește 15 (cincisprezece) zile de la stabilirea identității persoanei fizice îndreptățite la despăgubiri, plata în avans pentru acoperirea necesitaților economice imediate, în mod proporțional cu prejudiciul suferit. În cazul decesului, această plată în avans nu va fi mai mică de 16.000 DST per pasager.
Orice plată în avans nu va constitui admiterea răspunderii din partea transportatorului aerian, iar aceasta vă putea fi dedusă din orice suma plătită ulterior în baza răspunderii transportatorului aerian, dar nu este rambursabilă, cu excepția cazului în care se dovedește că dauna a fost produsă ori favorizată de neglijența pasagerului rănit sau decedat, sau dacă persoana care a primit plata nu este persoana care avea dreptul la despăgubire.
Pentru orice întârziere/pierdere/deteriorare de bagaj, pasagerul este obligat să se prezinte personal la biroul Asistență Bagaje Animawings, situat în zona benzilor de bagaje din aeroportul de sosire, pentru întocmirea PIR-ului (raport de iregularitate a proprietății), înainte de părăsirea acestei zone a aeroportului. În cazul în care pasagerul căruia i-a fost întârziat/pierdut/deteriorat bagajul nu depune un raport PIR înainte de părăsirea zonei benzilor de bagaje din aeroportul de sosire, transportatorul aerian își va declina responsabilitatea.
17.1.1. Preluarea Bagajului de către posesorul Etichetei de Identificare/TAG fără a înregistra un raport PIR, înaintea părăsirii zonei benzilor de bagaje din aeroportul de sosire, constituie o probă suficientă că bagajul a fost predat, în condiții bune și în concordanță cu Contractul de Transport, de către transportator. În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 889/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 mai 2002 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2027/1997 privind răspunderea operatorilor de transport aerian în caz de accidente, în cazul pierderii/deteriorării unui bagaj înregistrat, pasagerul este obligat să introducă o reclamație scrisă în termen de 7 (șapte) zile de la înregistrarea PIR-ului, iar în cazul în care bagajul este întârziat, pasagerul este obligat să introducă o reclamație scrisă în termen de 21 (douăzeci și unu) de zile de la înregistrarea PIR-ului.
17.1.2. În momentul în care semnalează orice tip de daună la Biroul Asistență Bagaje Animawings, pasagerii au obligația de a solicita o copie a raportului PIR, completat de către angajatul Biroului Asistență Bagaje Animawings din aeroport cu detaliile furnizate de către pasager. PIR-ul nu reprezintă o reclamație oficială, acesta fiind un document intern al companiei utilizat pentru identificarea bagajului. Pasagerul este obligat să atașeze PIR-ul la reclamația realizată în conformitate cu articolul de mai sus, pentru ca aceasta să fie considerată valabilă.
17.1.3. Responsabilitatea transportatorului pentru bagaj încetează în momentul în care acesta este plasat pe banda de bagaje din aeroportul de sosire. Transportatorul aerian nu va fi considerat responsabil pentru bagajele de cală preluate în mod eronat de către un alt pasager de pe banda de bagaje din aeroportul de sosire. În aceste cazuri, pasagerul care a preluat în mod eronat bagajul este direct responsabil, fără intermedierea transportatorului, pentru toate costurile suportate de către ambii pasageri. Autoritatea competentă pentru soluționarea acestor cazuri este Poliția din aeroportul de sosire.
17.1.4. Pasagerul care dorește să obțină informații cu privire la situația bagajelor sale întârziate sau pierdute trebuie să contacteze departamentul de Relații Clienți al Animawings la adresa claims@animawings.com. Această comunicare trebuie să aibă loc în termen de 7 (șapte) zile de la înregistrarea raportului de neregularitate a bunurilor (PIR).
17.2 LIMITAREA ACŢIUNILOR
În conformitate cu Regulamentele Europene în domeniu, orice solicitare de acordare a compensațiilor/despăgubirilor în conformitate cu Termenii și Condițiile de Călătorie trebuie introdusă în termen de 2 (doi) ani de la data sosirii aeronavei sau de la data la care aeronava trebuia să sosească. În acest caz, orice acțiune în justiție deschisă după trecerea termenului prevăzut mai sus, este considerată prescrisă.
17.3. INTRODUCEREA RECLAMAŢIILOR ŞI TERMENUL DE RĂSPUNS LA ACESTEA
În cazul în care pasagerul are o nemulțumire cu privire la serviciile Animawings contractate, acesta trebuie să contacteze, în primul rând, transportatorul aerian, fie trimițând reclamația la sediul Companiei Aeriene, fie la adresa de e-mail: claims@animawings.com. Adresa de corespondență a transportatorului aerian Anima Wings Aviation S.A. este Șoseaua București-Ploiești, 172 - 176, clădirea A1, etaj 2, București, România. Orice reclamație înregistrată în mod legal, cu toate dovezile necesare atașate, are termen de soluționare de 30 (treizeci) zile de la data primirii acesteia.
Reclamația în privința unui zbor poate fi introdusă, la alegerea reclamantului, împotriva transportatorului care a efectuat zborul sau împotriva transportatorului contractual care a emis biletul doar în calitate de agent ori împotriva amândurora.
Răspunsul reclamațiilor de către AnimaWings se va efectua într-un interval de până la 30 zile de la data depunerii, conform legii.
Pe baza contractului de transport și a condițiilor contractuale dintre pasager și Animawings, compania se angajează să asigure, la cerere și contra cost, mâncarea și băuturile pasagerilor pe durata călătoriei. În cazul în care compania aeriană decide pentru și în numele pasagerului cu o terță parte să îi furnizeze acestuia servicii, altele decât transportul aerian, sau dacă compania aeriană emite un bilet sau un voucher în legătură cu transportul sau cu serviciile (altele decât transportul aerian) furnizate de o terță parte, cum ar fi rezervări de hotel sau închirieri de mașini, Animawings acționează în acest sens numai în calitate de agent al pasagerului. În acest caz, se aplică termenii și condițiile părții terțe. Compania aeriană va fi răspunzătoare față de dumneavoastră numai în cazul în care Animawings se face vinovată de neglijență în legătură cu încheierea unor astfel de aranjamente.
19.1. INTERPRETĂRI
Titlurile fiecărui Articol dintre acești Termeni și Condiții de Călătorie sunt orientative și nu pot fi folosite pentru interpretarea textului.
19.2. VALABILITATEA PREVEDERILOR
În cazul în care una din prevederile Termenilor și Condițiilor de Călătorie Animawings este sau devine incongruentă legii, inaplicabilă sau în alt mod nevalabilă, acești Termeni și Condiții de Călătorie Animawings vor fi interpretați ca și când acea prevedere nu a fost scrisă, iar nelegalitatea și nevalabilitatea sa nu va afecta nicio altă prevedere a Termenilor și Condițiilor de Călătorie Animawings.
19.3. MODIFICAREA CONDIŢIILOR DE CĂLĂTORIE ANIMAWINGS
Compania Animawings își rezervă dreptul de a modifica Termenii și Condițiile de Călătorie, cu notificarea acestor modificări prin publicarea pe website-ul Companiei la Secțiunea "Condiții de Călătorie".
19.4. ALEGEREA LEGII ŞI A JURISDICŢIEI
Prezentele Termene și Condiții de Călătorie sunt guvernate de legea română. Orice neînțelegere între pasager și transportatorul aerian, în legătură cu sau derivând într-un fel sau altul dintr-un asemenea transport, se va supune jurisdicției instanțelor competente în conformitate cu Regulamentele Europene în materie.
19.5. INFORMAŢII DESPRE TRANSPORTATORUL AERIAN
Animawings, în calitate de transportator aerian, își asumă răspunderea de a informa pasagerul, la momentul rezervării, despre identitatea operatorului aerian care operează zborul respectiv, indiferent de modalitatea prin care acesta achiziționează biletul. Pasagerul are dreptul de a iniția o reclamație sau de a solicita rambursări și compensații fie de la operatorul de transport aerian operant, fie de la contractantul transportatorului aerian. Pasagerul trebuie să verifice întotdeauna Termenii și condițiile transportatorului aerian de operare. Zborurile publicate pe website-ul oficial https://animawings.com/ sunt operate de către Anima Wings Aviation S.A. sau de compania identificată ca operator aerian în procesul de rezervare bilete.