
Insule Grecesti
Insulele grecești sunt un tărâm fascinant, ce se lasă descoperit cu fiecare pas.
De la atracția principală, litoralul însorit, cu plaje ce abundă de nisip fin și copii zburdalnici sau fâșii de țărm retrase și ascunse de ochii turiștilor,
unde te poți conecta cu natura, ape de un turcoaz cristalin ce te hipnotizează și până la frânturi de istorie ce amintesc de vremuri glorioase,
cetăți semețe și orașe antice, care ne fac cunoștință cu locurile în care a luat naștere un popor atât de frumos și primitor.
Toate acestea sunt încununate de bucuria meselor la o tavernă, lângă port,
cu savoarea tzatziki-ului grecesc și koukoumavlos sau a unei salate grecești bine primită alături de un pahar de ouzo.
Trecând de toate aceste aspecte palpabile, cele mai frumoase insule grecești sunt motiv de vacanță și te vor încânta prin unicitatea lor,
îți vor spune povești nespuse la fiecare privire curioasă și te vor purta într-o călătorie despre trecut și prezent, cu piese de puzzle
din istoria locului și peisaje ce îți taie răsuflarea.
Cele mai frumoase insule grecești
Insula Santorini - denumită de către greci și Thira, reprezintă una dintre destinațiile preferate ale cuplurilor de îndrăgostiți,
căci insula le oferă turiștilor un sejur unic și spectaculos datorită peisajelor inedit create de craterul vulcanului în care insula a prins viață.
Animată, insula Santorini este imaginea emblematică a sejururilor în Grecia, datorită caselor albe cu acoperișuri albastre,
ce contrastează superb cu azuriul mării.
Cum ajungem: Fiind o insulă ce se situează în punctul cel mai sudic al arhipelagului Ciclade din Marea Egee,
singura modalitate de transport până la destinație este avionul.
Pornind din capitală, vei străbate o distanță de la București până în Santorini de aproximativ 1500 km.
Plaje: În mod evident, Santorini este diferită de celelalte insule prin plajele sale speciale, acoperite cu roci vulcanice,
care pentru unii turiști pot fi neplăcute, însă care adaugă un strop de mister deja fascinantei locații.
Pe plaja Red Beach vei întâlni nisipul roșiatic și stâncile vulcanice, în timp ce Kolumbo Beach te va încânta cu un nisip negru ca tăciunele
și stâncile roșiatice din jur.
Alte plaje faimoase ale insulei sunt White Beach, Perissa și Kamari, fiecare cu elementele sale aparte.
Multe dintre aceste fâșii de nisip pot intra cu ușurință în topul celor mai frumoase plaje ale Greciei,
fiind bine amenajate pentru un confort al vizitatorilor.
Atracții turistice și activități: Santorini este o destinație de vacanță pentru familie sau cuplu, deci vei avea parte de tihnă.
Plimbă-te prin cele mai cunoscute stațiuni ale insulei: Fira, Oia sau Imerovigli și admiră arhitectura locului, bucurându-te de opririle la taverne,
magazine de suveniruri, mănăstiri sau muzee. Dacă îți dorești să descoperi mai multe despre istoria insulei poți vizita situl arheologic Akrotiri,
lăsându-ți pașii să te poarte la vulcan sau spre așezările din apropiere, precum Thirassia,
pe care în mod inedit o poți parcurge călare pe un măgăruș sau cu telecabina.
Dacă ești îndrăgostit de sporturile acvatice în Santorini te poți bucura din plin, căci plajele îți pun la dispoziție activități diverse,
alături de excursiile cu barca către alte insule vecine sau epave din jur iar vacanța ta va strânge astfel suficiente poze pentru un album.
Insula Rhodos - Aflată la îmbinarea dintre apele Mării Egee cu Mediterana, Rhodos este o insulă perfectă în primul rând pentru iubitorii de istorie,
căci la fiecare pas poți descoperi un colț din orașul medieval păstrat perfect și îmbinat pe alocuri cu modernul.
Cea mai mare insulă dintre Dodecaneze este un obiectiv obligatoriu pe lista destinațiilor tale de vacanță.
Cum ajungem: Situată mai aproape de coasta Turciei decât de continentul elen, insula Rhodos se află
la o distanță de mai bine de 1500 km de București, așadar pregătește-te cu un bilet rezervat pentru avion.
Plaje: Într-un loc în care soarele vizitează întinderea insulei timp de 300 de zile pe an, nu ai cum să ratezi plajele spectaculoase.
Relaxează-te în bătăile razelor pe Plaja Faliraki, Plaja Pallas, Plaja Ixia. Un loc inedit pe care nu trebuie să-l ratezi este plaja Prasonisi,
unde poți face baie atât în Mediterană, cât și în Marea Egee.
Atracții turistice și activități: Rhodos este precum o carte de istorie elenă, căci în zonă întâlnim numeroase obiective turistice ce amintesc de frânturi
din trecutul insulei, precum orașul medieval Rodos, aflat în Patrimoniul UNESCO, Acropolele din Lidos, urmele celebrului Colos din Rhodos,
anticul Kamiros, cât și numeroase muzee.
Mergi într-o plimbare pe Strada Cavalerilor, admiră vechiul port Mandraki, făcând o oprire și la Piața Hipocrate, descoperă bisericile gotice,
pentru ca apoi să te aventurezi pe șoselele insulei în căutarea Acropolis-ului din Lindos, Mânăstirii Filerimos, Văii Fluturilor,
izvoarelor din Kallithea și numeroaselor castele – Kritinia fiind unul dintre cele mai frumoase.
Insula Kefalonia - reprezintă cea mai mare întindere de pământ din Marea Ionică, însă cu dimensiunile atrag turiștii an de an, ci șarmul ei aparte,
ce reunește munții înalți și lacurile generoase cu plajele exotice și pitorești, alături de gastronomia specială a locului.
Cunoscută drept o destinație perfectă pentru familii, insula nu mai este atât de aglomerată în prezent, deci este ideală pentru iubitorii de relaxare.
Plaje: Celebră pentru “rolul‘ din producția Captain Corelli’s Mandolin, Kefalonia are numeroase plaje spectaculoase,
dintre cele mai frumoase amintind plaja Myrtos, cu un nisip alb ce contrastează cu apa turcoaz și stâncile înalte.
Dacă ajungi pe insulă nu rata o baie de soare pe plajele Antisamos, Makris Gialos, Skala sau Lourdas.
Atracții turistice și activități: Trecând de plajele superbe, ce te invită la lenevit la soare și scăldat în apele azurii,
pe această insulă ai o mulțime de lucruri de văzut și făcut. Descoperă țestoasele Loggerhead, din golful Argostoli,
admiră senzaționalul lac subteran Melissani, peșterile Drogarati și fă o plimbare prin localitatea Fiskardo (supranumită St. Tropez-ul Greciei).
Nu rata nici Agia Efimia, Castelul Sf. Gheorghe, farul din Argostoli, satele Assos și Sami pentru o experiență completă.
Insula Corfu - este cea mai vizitată insulă a Greciei, situându-se în zona de nord a Mării Ionice.
Corfu te face să te simți acasă, chiar și în concediu, având un aer plăcut, ospitalier,
cu peisaje ce abundă de verde al pădurilor de chiparos din jurul plajelor cu nisip fin și ape cristaline.
Aflându-se în topul preferințelor turiștilor, “Insula de smarald” îți va transforma vacanța în una memorabilă.
Plaje: La fel ca pe orice altă insulă elenă, plajele sunt speciale și spectaculoase, iar insula Corfu nu se deosebește cu mult.
Poți admira frumusețile naturale de pe un șezlong pe plajele Agia Varvara – cu nisipurile sale roșiatice, Glyfada, Paleokastritsa, Canal d`amour,
Kassiopi Beach, Roda Beach.
Atracții turistice și activități: Deloc construită după tiparele în alb și albastru ale Greciei,
insula Corfu combină în arhitectura Centrului vechi al orașului influenţele franţuzeşti, veneţiene și britanice,
forțele care au domnit pe rând în aceste locuri.
Admiră clădirile ce îmbină barocul cu stilul renascentist în tip ce te plimbi prin Piața Spianada.
Pentru o mai bună conectare la spiritul insulei, vizitează palatul Achilion, castelul de la Angelokastro, castelul Gardiki,
Paleokastritsa și Fortul Vechi, trecând pe lista de obiective turistice, Biserica Sf. Spiridon și satul Gastouri.
Nu rata Aqualand, un parc acvatic perfect pentru familii și bucură-te de o sesiune de scufundări în mare pentru un plus de adrenalină.
După o zi plină, relaxează-te la o tavernă cu preparate tradiționale delicioase și trage aer în piept.
Te afli pe insula perfectă pentru un concediu relaxat.
Insula Skiathos - Poziționată destul de aproape de continent, “umbra lui Athos”, după cum e denumită insula,
se numără printre cele mai importante atracții ale Arhipelagului Sporadelor de Nord și atrage turiștii ca un magnet datorită numărului impresionant
de plaje (peste 60 la număr).
Plaje: Atuul insulei Skiathos, plajele, îi încântă pe turiști nu doar datorită numărului impresionant, ci și prin frumusețea răpitoare,
în special cele situate în zona sudică.
Plaja Koukounaries, una dintre cele mai frumoase din zonă și declarată nu demult a treia cea mai frumoasă plajă a Mediteranei,
are o lățime de 15 m și cu o lungime de 2 km, însă nisipul fin auriu și apele turcoaz ale mării, se completează perfect cu pădurile de pin din apropiere,
realizând un tablou impresionant.
Atracții turistice și activități: Vacanța în Skiathos va fi una relaxantă și liniștită,
însă poți să mai schimbi ritmul în unele zile și să alegi să te plimbi prin orașul vechi Kastro,
să admiri capitala Skiathos Town a cărei atracție principală o reprezintă portul și să pornești ușor spre nordul insulei pentru o vizită
la castelul medieval, casa Papadiamantis (un important scriitor grec, născut aici), peninsula Bourtzi,
mânăstirea Evangelistria sau peșterile marine.
Insula Thassos - este preferata turiştilor care merg pentru prima dată într-un sejur în Grecia cu copiii mici .
Plaje: De-a lungul coastei întregii insule vei descoperi plaje excepţionale, de la cele cu nisip fin şi auriu,
până la cele cu pietricele albe şlefuite de valurile mării,
de la întinderi de nisip interminabile, la cele care se opresc brusc în peretele de stâncă.
Cele mai frumoase dintre plajele din insula Thassos sunt Golden Beach, Paradise Beach, Alyki, Makriamos, Glykadi,
însă atracția turiștilor este Giola.
Această piscină naturală denumită și “laguna albastră” sau “piscina sirenelor” te va încânta prin decorul inedit pentru pozele de concediu.
Atracții turistice și activități: Nu te poți plictisi în Thassos. Insula zumzăie pe timpul sezonului cald și îți oferă
o mulțime de atracții turistice, pe lângă plajele fabuloase. Vizitează satele Kazaviti, Panagia, Theologos de pe insulă,
pentru a surprinde o imagine autentică a locului.
Extrem de pitoresc, Kastro este un sat semi-părăsit, de unde vei putea admira cele mai frumoase priveliști de pe insulă.
Pornește într-o drumeție pe munte și descoperă Antica Agora, situată mai sus de Limenas, unde vei regăsi vestigiile
vechiului oraș Thassos și mânăstirea Arhanghelului Mihail, ce îți propune o arhitectură specială, situată pe un deal în Livadi.
După vizitele la muzee și situri arheologice te poți inunda cu adrenalină și poți alege plimbările cu ATV-ul pe insulă sau cu barca,
alegând sporturile nautice ca snorkeling, sailing sau yachting pentru a te destinde pe mare.
Insule grecești pentru tineri
Insula Mykonos - este Raiul petrecăreților, amatorilor de exotic și al adrenalinei.
Deși scumpă pentru unele buzunare, insula este cu adevărat fermecătoare.
Arhitectura sa, culorile predominante - alb și albastru - împreună cu relieful crează un tablou de insulă grecească autentică,
pe care nu ai cum să nu o îndrăgești.
Cum ajungem: Insula se află la o distanță de București de aproximativ 1400 km, iar accesul facil se realizează cu avionul.
Plaje: Diverse și atractive, plajele din Mykonos vor satisface gusturile oricărui turist.
Te poți bucura de nisipul fierbinte sau apa cristalină și turcoaz a mării pe plajele Paranga, Agios Ioannis, Fokos, sau Kalo Livadi.
Atracții turistice și activități: Deși o caracterizează energia și agitația, Mykonos poate fi și o insulă ce îmbie la romantism.
Plimbă-te pe străduțele pitorești din capitala Chora, admiră răsăritul soarelui văzut din cartierul Mica Veneție
și lasă-te inspirat de hotelurile exotice și plajele care te îmbie să înoți în apele cristaline ale mării Egee.
Pelicanul Peter (Petru), simbolul insulei, te va îndemna să vizitezi și morile de vânt,
biserica Paraportiani, să faci o excursie pe insula Delos (sit arheologic, o insulă nelocuită) sau să vizitezi Castelul Gyzi,
aflat pe un deal deasupra satului Ano Mera, din interiorul insulei.
Insula Kos - se regăsește în Arhipelagul Dodecanez și se bucură de denumirea de “insula lui Hipocrat”, căci aici se pare că s-a născut,
a trăit o parte din viață părintele medicinei, fapt pentru care insula este faimoasă și pentru Platanul lui Hipocrat, cel mai mare copac din Europa.
Altfel, Kos se bucură de o mare admirație în rândul tinerilor, fiind ideală pentru vacanțele pline de exuberanță ale acestora.
Cum ajungem: Față de București, insula se află la o distanță semnificativă, de 1400 km. De aceea, transportul ideal se realizează cu avionul.
Plaje: Atunci când ai nevoie de o pauză de relaxare de la viața de noapte vibrantă a insulei, alege una dintre cele mai speciale plaje,
Thermes, renumită pentru izvoarele termice care se varsă în mare și încălzesc apa, dar și pentru nisipul negru, fin.
De asemenea, bucură-te de întinderile de nisip auriu de pe plajele Mastichari, Kefalos, Paradise, Marmari, care atrag turiștii an de an cu frumusețea lor.
Atracții turistice și activități: Cu o arhitectură ce îmbină stilul venețian cu cel otoman, insula Kos te așteaptă să îi descoperi istoria.
Vizitează Centrul istoric Kos, Sanctuarul lui Asclepeion, Muzeul Arheologic și nu în ultimul rând Neratzia – Castelul Cavalerilor.
Dacă apa mării ți se pare insuficientă pentru distracție și relaxare, fă o vizită la Lido Waterpark, unul dintre cele mai mari parcuri acvatice din Grecia.
Cei mici vor fi cu siguranță încântați.
Insula Samos - este o reală încântare pentru turiștii care nu își doresc o vacanță doar pentru lenevit la soare și scăldat în valurile mării.
Pe insula Samos vei descoperi locul de naștere al lui Pitagora, dar și al Herei, soția lui Zeus din mitologia greacă.
Cum vinul Muscat de Samos este la discreție în aceste locuri, te vei simți plin de euforie pe tot parcursul șederii.
Plaje: Cum pe toate insulele grecești găsești plaje speciale, nici Samos nu trece neobservată.
Cele mai frumoase plaje din zonă sunt Tsamadou, Agio Konstantinos, Potoiaki și Lemonakia, iar unele dintre ele îți oferă senzația de libertate,
fiind aproape pustii.
Atracții turistice și activități: Nu poți să ajungi în Samos și să nu vizitezi Templul Herei de la Heraion, parte a patrimoniului UNESCO,
dar și Tunelul lui Eupalinus.
Descoperă mănăstirea Panagia Spiliani dacă ajungi puțin mai sus de Pythagorion și admiră vegetația virgină muntele Ambelos,
într-o drumeție pe muntele Kerkis ori pe muntele Ambelos, unde poți face cunoștință cu păsări de pradă, stârci, muntele Ambelos,
pelicani sau chiar păsări flamingo roz.
Insula Paros - reușește să își mențină reputația de “perla Mării Egee”, cea mai populară insulă a Cicladelor fiind vizitată de turiștii care aleg Santorini.
Insula e ideală pentru tineri, cupluri romantice și familii iar punctele ei de interes sunt satele tradiționale și plajele din partea de sud-est.
Plaje: Tinerii se vor distra în voie pe plajele din sud estul insulei, dedicate surferilor: Golden Beach și New Golden Beach,
iar cei lipsiți de inhibiții pot opta chiar și pentru locațiile pentru nudiști, aflate la o distanță de 2 km cu vaporașul, pe insula Antiparos.
Vei putea descoperi sălbăticia și libertatea de a te arunca în apele azurii, fără costum de baie pe Plaja Soros sau în micile golfuri de la Agios Georgios.
Atracții turistice și activități: Ajuns în Paros, descoperă satele tradiționale – Naoussa, Parikia (principala localitate) și Lefkes,
cu case albe și biserici cu turle albastre. Vizitează cea mai frumoasă și mai importantă mânăstire bizantină din regiune - Eketontapyliani,
supranumită „mânăstirea cu o sute de uși” sau Mănăstirea Logovarda.
Mergi la pas spre capitala Parikia pentru a descoperi castelul Parikia, ridicat în anul 1260 de către venețieni.
Distracția și adrenalina te așteaptă în partea de sud a insulei, destinată curajoşilor iubitori ai kite surf-ului,
care vor să se bucure de vântul cicladic local.
Insule grecești mai puțin cunoscute
Insula Monemvasia - nu este la fel de faimoasă precum Thassos sau Lefkada,
însă poate fi destinația ta preferată dacă îți dorești un concediu în insule grecești mai liniștite.
Un real colț de Rai cu aer de citadelă, insula Monemvasia te va ține departe de forfota caracteristică zonelor turistice din Grecia
și te va lăsa să te plimbi nestingherit pe străzile fără aglomerație.
Plaje: Mai puțin amenajate și mai mult autentice, plajele din Monemvasia îți dau voie să te conectezi cu natura elenă.
Peisajele stâncoase pot fi admirate cu succes de pe plaja Pori. Mandraki Beach, aflată în apropierea portului sau Xifias Beach,
la câteva minute de satul Agia Paraskievi, sunt alte opțiuni pentru zilele toride de vară.
Atracții turistice și activități: Orășelul Molaoi, atracția principală a locului, te încântă cu un decor stâncos, ce abundă de vegetație mediteraneeană,
scoțând în evidență o cetate cu ziduri groase, biserici bizantine și marea într-un albastru intens, care completează perfect tabloul.
Descoperă fortăreața din oraș, dar și Biserica Agia Sophia și Piața Christos Elkomenos. Delectează-te cu excursii la Gerakas (Ierakas)
si Kiparissi și fă snorkeling în pauzele dintre plimbări.
Insula Chios - reprezintă o insulă magică a Greciei, ce ascunde secretele satului medieval Mesta, în care trebuie ai grijă să nu te pierzi,
fiind construit ca un labirint fortificat, cu numeroase tuneluri care duc spre acoperișuri sau curți private.
Plaje: Nu plajele sunt punctul forte al acestei insulei, căci sunt atâtea atracții de vizitat, însă una dintre ele, Mavra Voilia,
se remarcă datorită contrastului uluitor dintre nisipul vulcanic de culoare neagră, apa de un albastru marin intens și galbenul pietrelor din zonă.
Atracții turistice și activități: Pe lângă frumusețea orașului Mesta, vei descoperi lipit de dealuri și plutind deasupra insulei,
oraşul fantomă Anatavos, care ascunde o poveste tragică.
Această frântură din povestea insulei Samos a fost abandonată după masacrul de la Chios (1822).
Oraşul este acum monument naţional, după ce pe durata războiului de independenţă, mii de greci au fost ucişi de către trupele otomane.
Anatavos este astăzi bine păstrat de cei câţiva localnici care vând bunuri şi mezedes, mici platouri cu mâncare, cu care te vei delecta pe parcursul șederii.
După aflarea unei povești tragice, descoperă regiunea sudică a insulei, Mastichochoria, un labirint format din şapte sate cu străduţe înguste
şi faţade impresionante.
Elementele decorative alb-negru impresionează la fiecare centimetru al oraşului și merită admirate.
Insula Tilos - este considerată o bijuterie a Arhipelagului Dodecanez, fiind specială prin dimensiunile sale reduse, de doar 63 km pătrați,
dar și prin atmosfera prietenoasă creată de localnici.
Cum ajungem: Aflându-se la doar 65 km de insula Rhodos, Tilos poate fi accesibilă cu un ferryboat din Rhodos.
Plaje: Tilos nu excelează la capitolul plaje amenajate, majoritatea dintre ele fiind liniștite și sălbatice,
Eristos și Plaka fiind o parte dintre întinderile de nisip pe care te poți relaxa fără să fii tulburat de aglomerație.
Cea mai cunoscută este însă Livadia, situată în apropiere de portul insulei.
Atracții turistice și activități: Turiștii care aleg să viziteze insula Tilos sunt dornici de o vacanță relaxantă,
departe de agitație și de aceea apreciază calmul și prietenia din zonă. Ajuns pe insulă vei putea admira vegetația abundentă în plante sălbatice,
de pe terenurile muntoase. Plimbă-te prin portul animat din Tilos, plin de cafenele și taverne sau vizitează castelul bizantin cuibărit la poalele capitalei.
Cele mai ieftine insule din Grecia
Pe lângă plajele fascinante, Grecia reprezintă o destinație de vacanță accesibilă, chiar ieftină.
Dacă vorbim de cazare în insulele grecești, aceasta pornește în general de la 20-25 de euro pe noapte, iar la capitolul mâncare,
tavernele sunt extrem de accesibile și îți pun la dispoziție porții generoase de souvlaki, salată tsatsiki, gyros sau fructe de mare și pește,
într-un meniu de prânz ce poate ajunge la 20 de euro.
Insula Creta - este cea mai mare insulă grecească și se mândrește cu o mulțime de atracții.
De insula Creta te vei îndrăgosti pe loc, căci peisajul este unul impresionant.
De la munți înalți, sute de plaje excelente, situri antice și defilee lungi, completate de palatele aparținând civilizației minoice,
orașele venețiene, castelele medievale, moscheele otomane și mânăstirile bizantine, Creta este un amalgam de frumusețe naturală, cultură și istorie.
Plaje: Cu mai bine de 1000 km de coastă, Creta se mândrește cu peste 100 de plaje excepționale,
oriunde ai fi cazat pe insulă putând să te bucuri de soare și mare într-un loc special.
Dintre cele mai frumoase fâșii de nisip ale insulei se distinge Balos, cu aerul său de Caraibe, fiind urmată de Elafonissi,
o plajă specială cu nisip roz și ape cristaline, Preveli, Vai, ce încântă prin pădurea de curmali din apropiere, Matala și Falassarna.
Atracții turistice și activități: În Creta nu te vei putea plictisi vreodată, căci sunt atâtea lucruri de văzut,
explorat și descoperit încât vei avea nevoie să revii pentru a le cuprinde pe toate.
Începe periplul prin istoria insulei cu Ruinele Civilizației Minoice și Muzeul Arheologic Heraklion, care găzduieşte o colecţie de artefacte minoice,
cu piese cheie precum fresca “Săritori peste taur” ce datează de la 1800 I. H., Castelele Venețiene, Palatul Knossos sau Mănăstirea Arkadi,
trecând apoi la frumusețile create de natură și evidențiate prin Defileu Zakaros, Platoul Lasithi, Peștera Melidoni, Peștera Sfendoni.
Plajele frumoase și peisajul montan pitoresc, cu chei pline de sălbăticism, transformă Creta în una dintre destinațiile preferate de amatorii de alpinism,
chei trekking și evident sporturi acvatice. Iubitorii de muzică și distracție în cluburi se vor bucura de Malia, zona insulei în care te simți ca în Ibiza.
Lasă-te cucerit de aromele cretane la o taverna din port și admiră priveliștea oferită la un apus de soare romantic și respiră aerul venețian de odinioară al insulei.
Insula Zakynthos: Este cea mai ușor de recunoscut insulă grecească datorită mulțimii de poze,
care au făcut-o faimoasă și prin care turiștii păstrează ca amintire imagini cu celebra epavă de pe plaja Navaggio.
Altfel, insula îndrăgită de o mulțime de turiști vă invită să admirați țestoasele caretta-caretta, ocrotite de lege și care vin să-și depună ouăle pe plajele din regiune.
Nisipul fin pe plajele încolțite pe alocuri de stânci de un alb pur, apele azurii și atmosfera insulei Zakynthos sunt ideale
atât pentru vacanțele cu familia, cât și pentru grupul de prieteni sau în doi.
Plaje: Insula, aflată la sud de Kefalonia, a devenit faimoasă datorită plajei Navaggio, ce atrage milioane de turiști datorită epavei unei nave eșuate.
Zakynthos are însă numeroase alte întinderi de nisip, pe care merită să le descoperi, dintre care Vassilikos, Gerakas,
Spiantza, Porto Zoro, Agios Nikolaos, Kalamaki sunt cele pe care nu vrei să le ratezi,
alături de cele din sudul insulei, unde poți admira și broscuțele țestoase.
Peșterile albastre sunt și ele de bifat pe lista atracțiilor în pauzele de plajă, căci sigur vă vor uimi prin frumusețea lor.
Atracții turistice și activități: Dacă statul la soare poate deveni plictisitor, insula Zakynthos te invită să o descoperi la pas,
vizitând capitala Zakynthos Town, insulița Marathonisi (în Golful Laganas), mânăstirea Anafonitria (în partea de nord-vest),
podul venețian din Argassi, dar și parcul Marin National, Muzeul Bizantin, Kap Keri, Askos Stone Park sau Crama Callinico.
Iubitorii de adrenalină se pot destinde practicând sporturi nautice precum ski, jet ski, flyboard,
iar cei care visează să admire frumusețile de sub valuri au pregătite sesiuni de scufundări.
Insula Lefkada - reprezintă una dintre cele mai îndrăgite de români, fiind de o frumusețe comparabilă cu Caraibele.
Golfuri azurii, nisip alb și stânci semețe, ce se înalță amenințător într-un peisaj mai mult montan al insulei.
Plaje: Una dintre cele mai frumoase insule grecești te întâmpină cu plaje asemenea, mai ales în zona vestică, unde întâlnim celebra Porto Katsiki,
o plajă de top a lumii, apreciată pentru frumusețea aparte. Aceasta este eclipsată de Plaja Egremni
(care a fost distrusă parțial din cauza cutremurului din 2015), Plaja Kathsima, existând multe altele pe întreaga coastă,
mai retrase sau mai aglomerate, potrivite pentru toate gusturile.
Atracții turistice și activități: Pe lângă peisajele ce îţi rămân pe vecie în suflet,
Lefkada merită explorată şi datorită atracţiilor sale turistice.
Pe lista obiectivelor merită bifate capitala insulei, satele pescărești, cascadele și peșterile insulei,
bisericile Agios Dimitrios, Agios Minas și cetatea Santa Maura.
Dacă eşti amator de sporturi nautice vei găsi suficiente activităţi pentru a-ţi satisface nevoia de adrenalină,
iar croazierele pe mare te vor încânta să descoperi părţile ascunse ale insulei.
Speciale, diferite și atât de captivante, insulele grecești îți vor rămâne întipărite în amintiri ca cele mai frumoase locuri în care să îți petreci vacanța.